TAIZÉ

Fratele Alois 2013

Patru Propuneri ca să descoperim izvoarele încrederii în Dumnezeu

 
Scrisoarea publicată anul trecut la Berlin „Către o nouă solidaritate”, va continua să susțină căutarea noastră pentru următorii trei ani. Noi consacrăm anul 2013 căutării modurilor de a „descoperi izvoarele încrederii în Dumnezeu”. Iată aici patru propuneri care ne ajută să avansăm în căutarea noastră.

Prima propunere: Să discutăm împreună despre parcursul credinței noastre


Care este sensul vieții noastre? Ce atitudine avem în fața suferinței și a morții? Unde găsim bucuria dătătoare de viață?

Acestea sunt întrebări la care fiecare generație și fiecare persoană este chemată să răspundă.

Răspunsurile nu pot fi date de formule standard.

„Și dacă Dumnezeu există ...?” Problema existenței lui Dumnezeu nu a dispărut de pe orizont, dar modul în care este pusă s-a schimbat radical.

Individualismul, atât de accentuat în epoca noastră, are și o parte pozitivă: sporește valoarea persoanei umane, libertatea umană și autonomia.

Chiar și în societățile în care religia este foarte prezentă, încrederea în Dumnezeu este din ce în ce mai puțin evidentă; pentru a crede este nevoie de o decizie personală.

Dumnezeu „locuiește în lumină de nepătruns, pe care nici un om nu L-a văzut, și nici nu poate să-L vadă” (1 Timotei 6, 16). Aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel sunt încă foarte relevante astăzi. Ce concluzii putem trage din ele?

Să căutăm împreună, vorbind despre acest lucru cu alți credincioși, agnostici sau atei! Linia de demarcare între credință și îndoială îi atinge la fel de tare atât pe cei credincioși cât și pe cei non-credincioși.

Atunci când cei care Îl caută pe Dumnezeu sunt ceva mai rezervați în exprimarea credinței lor, aceasta nu înseamnă că ei cred mai puțin, ci mai degrabă că sunt foarte conștienți de transcendența lui Dumnezeu. Ei refuză să-L încătușeze pe Dumnezeu în concepte.

În cazul în care nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu, atunci cum au putut primii creștini să spună că în Iisus Îl vedem pe Dumnezeu? „El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut”, scrie același Sfântul Apostol Pavel (Coloseni 1, 15).

Iisus este una cu Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și om adevărat, fără separare sau amestec. Câte frământări s-au întâmplat în cursul istoriei pentru a clarifica sensul acestor expresii paradoxale ale tainei lui Dumnezeu! Ele nu iau locul căutării noastre, ci sunt puncte de reper de-a lungul drumului.

Prin tot ceea ce este și face, Iisus arată că Dumnezeu este iubire. El ne dezvăluie inima lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este o putere arbitrară, ci Acel care ne iubește.

Primii creștini au mărturisit că Iisus a înviat din morți și că El este Dumnezeu. Și El vine pentru a dărui viața lui Dumnezeu, ca o comoară, în inimile celor pe care Îi întâlnește. Și acea comoară este ea însăși o prezență personală, poartă numele de „Duhul Sfânt”, care mângâie și încurajează.

Numele „Tatăl”, „Fiul” și „Duhul Sfânt” indică faptul că Dumnezeu este comuniune, relație, dialog, iubire ... pentru că trei sunt unul singur. Astfel, credința creștină conține un atât de mare paradox, încât niciodată nu vom putea pune stăpânire pe adevăr.


A doua propunere - Să căutăm modalități de a-L întâlni pe Hristos


Iisus nu ne-a adus o învățătură teoretică, el a trăit o viață umană ca a noastră. Singura diferență a fost că, în El, dragostea lui Dumnezeu a strălucit fără nicio umbră.

Chiar și în timpul vieții sale, mulți au fost neîncrezători față de el: „și-a ieșit din fire” (Marcu 3, 21), „S-a făcut pe sine deopotrivă cu Dumnezeu” (Ioan 5, 18).

Nimeni nu este obligat să creadă în El. Dar a crede este mai mult decât un sentiment. Este, de asemenea, un act rațional; un om poate să ia o decizie bine gândită de a crede în Hristos.

Ce Îl face pe Iisus credibil? De ce, de două mii de ani, atât de mulți oameni Îl urmează? Nu este cumva din cauza smereniei Sale? El nu a impus nimic nimănui. El pur și simplu a mers către toți oamenii, pentru a le spune că Dumnezeu le este aproape.

El a avut încredere în cei în care societatea a refuzat să aibă încredere. El le-a restaurat demnitatea. El Însuși nu S-a dat în lături de la a fi disprețuit și marginalizat, astfel încât să nu nege dragostea lui Dumnezeu pentru cei săraci și marginalizați.

Îl putem întâlni pe Hristos citind povestea vieții lui în Evanghelie. El încă ne întreabă astăzi: „Cine sunt eu pentru tine?” (Matei 16, 15). Și el ne-a spus că ni se dă pe El Însuși nouă, în Euharistie (Sfânta Liturghie).

Putem să-L întâlnim în comuniunea celor care cred în El, atunci când Bisericile noastre sunt comunități primitoare.

Anul viitor, vom căuta să luăm măsuri concrete pentru a contribui la realizarea unei comuniuni vizibile a tuturor celor care-L iubesc pe Hristos.

Îl întâlnim pe Hristos în cei foarte săraci. Iisus a manifestat o dragoste deosebită pentru ei.

„Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.” (Matei 25, 40). Am dori să confirmăm adevărul acestor cuvinte ale lui Hristos în perspectiva adunării noastre din 2015.

Putem sa-L întâlnim atunci când îi privim pe cei care dau mărturie și își pun nădejdea în El.

Să mergem, singuri sau împreună cu alții, să ne întâlnim și să vorbim cu o femeie sau cu un bărbat a căror viață s-a schimbat prin întâlnirea cu Hristos.

Sau să citim împreună viața unui mărturisitor al credinței: Francisc din Assisi, Josephine Bakhita, Dietrich Bonhoeffer, Maica Tereza, Oscar Romero, Alexander Men și mulți alții.

Ei au fost foarte diferiți unii de alții, fiecare cu darurile lor unice. Noi nu ar trebui să încercăm să-i imităm, ci să vedem cum încrederea în Hristos i-a transformat.

Și ei au făcut greșeli. Dar ei toți au vorbit cu Dumnezeu în rugăciune, chiar dacă unii dintre ei au trăit și momente de întuneric lăuntric. Prietenia cu Hristos i-a făcut liberi, și în acest fel, a putut să înflorească ceea ce a fost mai bun în ei.


A treia propunere - Să căutăm modalități de a ne pune nădejdea în Dumnezeu


A crede în Dumnezeu, a avea încredere în El, înseamnă a-ți pune nădejdea în El. A avea credință nu înseamnă a fi capabil să explici totul sau a avea o viață mai ușoară, ci de a găsi o stabilitate și un punct de plecare.

Aceasta inseamnă să nu fim dependenți de succesele sau eșecurile noastre - și, astfel, de noi înșine - ci de Altcineva, care ne iubește.

Nimeni nu poate trăi fără să-și pună nădejdea în ceva și astfel, în acest sens, toată lumea crede în ceva. Iisus ne invită să ne punem nădejdea în Dumnezeu, așa cum a făcut și El și pentru că a făcut-o și El. El ne învață să ne rugăm „Tatăl nostru care eşti în ceruri”.

Rugăciunea în tăcere hrănește puterea de reflexie și înțelegerea. Dar, mai important, ne pune în fața și înăuntrul tainei lui Dumnezeu.

Momentele de „Sabat”, când ne oprim și nu facem nimic, oferind din timpul nostru pentru o biserică din apropiere pentru două-trei ore pe săptămână, rugăciunea împreună cu alții, alăturându-ne comunității Bisericii locale în fiecare săptămână, pentru a readuce în memorie moartea și învierea lui Hristos .. toate acestea Îi permit lui Dumnezeu să-și găsească un loc în viața noastră de zi cu zi.

Fiecare ființă umană are o viață lăuntrică, unde lumina si umbrele, bucuriile și temerile, încrederea și îndoiala se amestecă. Descoperiri uimitoare pot avea loc acolo.

Când știm că suntem iubiți sau când iubim, atunci când trăim legături de prietenie, sau atunci când frumusețea creației sau a creativității umane ne atinge, ne dăm seama că viața este într-adevăr frumoasă. Aceste momente ne pot lua prin surprindere; ele pot apărea chiar și într-o perioadă de suferință, ca o lumină care vine din altă parte.

În ele se poate vedea, în simplitate, prezența Duhului Sfânt în viețile noastre.

În zilele noastre, când mulți oameni au experiența relațiilor destrămate și a schimbărilor neașteptate în viața lor, relația cu Hristos poate asigura continuitatea și sensul.

Credința nu face să dispară contradicțiile noastre lăuntrice, dar Duhul Sfânt ne deschide spre trăirea unei vieți de bucurie și dragoste.


A patra propunere - Să fim deschiși, fără a ne fi teamă de viitor sau de ceilalți


Convingerea care vine din credință nu ne închide în noi înșine. Încrederea în Hristos ne deschide să avem încredere în viitor și să avem încredere în ceilalți. Ea ne încurajează să ne confruntăm cu provocările vremurilor noastre și ale propriilor noastre vieți, cu curaj.

Credința este ca o ancoră, care ne oferă un atașament puternic de un viitor al lui Dumnezeu, în Hristos cel înviat, de Care ne leagă inseparabil. Evanghelia nu ofera loc pentru speculații despre viața de după moarte, ci ne întărește în speranța că Îl vom vedea pe Hristos, care este deja viața noastră.

Credința ne face să nu ne mai fie frică de viitor sau de ceilalți.

Încrederea care vine din credință nu este naivă. Rămânem conștienți de răul care este prezent în lume, și chiar și în inimile noastre. Dar nu uităm că Hristos a venit pentru toți.

Încrederea în Dumnezeu dă naștere în noi unui nou fel de a-l privi pe celălalt, lumea și viitorul - un fel de a privi care implică recunoștință și speranță, atenție și sensibilitate pentru frumusețe.

Încrederea în Dumnezeu ne eliberează, astfel încât devenim creativi.

Și astfel putem cânta împreună cu Sfântul Grigorie, care a trăit în secolul al patrulea: „Tu, Care ești mai presus de toate, ce minte Te poate cuprinde? Tot ceea ce există Te slăvește. Dorința tuturor se îndreaptă către Tine."

Ultima actualizare: 27 august 2013

PDF - 637.3 ko
Patru Propuneri 2013
Formatul PDF