Fratele Alois în România

Bucureşti

„Bucureşti” înseamnă în traducere „oraşul bucuriei”, fiind numit astfel după numele unui păstor care, după cum spune legenda, ar fi întemeiat oraşul. Este adevărat că Bucureştiul este un oraş mereu agitat – în prezent România are procentajul cel mai ridicat al proprietarilor de maşini din Europa – chiar dacă bucureştenii spun că problema nu o reprezintă faptul că ar fi prea multe maşini, ci că nu sunt suficiente străzi! Oraşul a supravieţuit în ciuda încercărilor de a‑l transforma într‑o capitală‑monument a comunismului.

În pofida sosirii fulgerătoare a culturii seculare din occident, aici s-a păstrat un mare respect pentru biserică, dovadă fiind oamenii care se opresc ca să se închine atunci când trec pe lângă o biserică. Fratele Alois a preluat această temă într-una din meditaţiile pe care le-a ţinut în timpul vizitei în România:

„Astăzi trebuie să ţinem piept unei mari încercări. Modernismul accelerează ritmul vieţii, schimbând profund societatea şi modul de a fi. Noile oportunităţi aduse de acest modernism sunt extraordinare. Nu se pune problema să le refuzăm, însă este vital să ne înrădăcinăm cât mai adânc, astfel încât progresul tehnologic şi cel economic să poată merge mână în mână cu mai multă umanitate. Unde putem să ne plantăm rădăcinile? Care este izvorul vieţii noastre? Ne-am adunat aici pentru a merge împreună către acel izvor, pe care îl găsim în comuniunea personală cu Iisus Hristos, în încrederea şi în iubirea lui”.

Multe biserici şi mănăstiri cu valoare istorică au fost distruse în timpul „dezvoltării” oraşului din anii ’80, dar cu toate acestea numeroase bisericuţe frumoase au rămas neatinse. Unele dintre acestea au fost salvate fiind transportate pe şine cu până la 500 de metri mai încolo din calea buldozerelor care pregăteau terenul pentru noile blocuri şi pentru infama „Casă a poporului” (în prezent Palatul Parlamentului). În Bucureşti se află şi Patriarhia Română. Noul patriarh ales, Prea Fericitul Părinte Daniel, a vizitat Taizé-ul în tinereţe pe vremea când preda în Elveţia. În timpul vizitei sale în Bucureşti, fratele Alois a fost întâmpinat cu foarte mare căldură la Patriarhie şi de asemenea de către Arhiepiscopul Romano-catolic.

În ianuarie 1990, fratele Roger a reuşit să facă o scurtă vizită la Bucureşti unde i‑a întâlnit pe părintele Galeriu şi pe părintele Stăniloae, doi preoţi ortodocşi care mulţi ani au opus rezistenţă regimului dictatorial. Fratele Alois a avut prilejul de a se întoarce la biserica părintelui Galeriu, Sf. Silvestru, pentru o celebrare a vecerniilor, care a adus laolaltă tineri din tot Bucureştiul şi din împrejurimi.

Se simţea că această vizită a fost pregătită de mai mulţi oameni de-a lungul mai multor decenii. Părintele Bordasiu, în prezent paroh al bisericii Sf. Silvestru, care a început să trimită la Taizé grupuri din Bucureşti încă din 1990, a amintit de vizitele fratelui Grégoire încă din 1970. Acele vremuri erau periculoase şi ei trebuiau să fie atenţi pentru a se asigura că aveau aceeaşi versiune pentru Poliţie despre ceea ce fratele făcea acolo. Un preot de la Patriarhie ne-a povestit cum, la începutul anilor 1980, student fiind a întâlnit din întâmplare doi fraţi din Taizé în plină stradă. Erau puţin dezorientaţi căutând o mănăstire pe care doreau să o viziteze. El le-a arătat drumul şi mai apoi ei i-au dăruit o cruce Taizé în formă de porumbel pe care o mai are şi acum.

Iaşi

Moldova este un ţinut frumos plin de oameni prietenoşi şi a fost din totdeauna centrul spiritual al poporului român. Sute de mii de persoane vin la Iaşi în fiecare octombrie în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Mănăstirile medievale din regiune sunt faimoase în lumea întreagă. Acestea prezintă o îmbinare de arhitectură gotică şi bizantină ce subliniază faptul că aici este locul în care orientul întâlneşte occidentul şi că aceste două părţi ale Bisericii sunt făcute să fie împreună. Călugării şi călugăriţele au păstrat vie credinţa de‑a lungul vremilor de asuprire, iar astăzi mănăstirile sunt din nou pline de viaţă.

La Iaşi fraţii au fost primiţi cu căldură de către Episcopul catolic, noul Mitropolit Ortodox, IPS Teofan, nefiind încă sosit în oraş. În catedrala romano-catolică a fost organizată o veghe de rugăciune condusă de către tinerii din oraş. La rugăciune au luat parte persoane sosite şi din alte oraşe ale Moldovei, precum şi un grup de tineri care au fost la Taizé, aparţinând de una dintre bisericile ortodoxe din Iaşi.

A doua zi, fraţii s-au întâlnit cu mama Luminiţei Solcan, tânăra care într-o stare bolnavă a pus capăt vieţii fratelui Roger în august 2005. Însoţiţi de un preot care o cunoaşte bine, fraţii au putut să-şi exprime compasiunea faţă de această mamă a cărei viaţă a fost zguduită de ceea ce s-a petrecut cu fiica ei.

În timpul rugăciunii de seară de la catedrală, fratele Alois a repetat rugăciunea pe care a rostit-o la înmormântarea fratelui Roger: „Dumnezeule al bunătăţii, noi încredinţăm iertării tale pe Luminiţa Solcan, care printr-un act necugetat, a pus capăt vieţii fratelui nostru Roger. Alături de Hristos pe cruce spunem: Tată, iart-o, căci nu ştie ce-a făcut. Duhule Sfânt, ne rugăm Ţie pentru poporul român şi pentru tinerii români care sunt atât de iubiţi la Taizé”.

Cluj

Călătorind cu trenul prin peisajul spectaculos al munţilor Carpaţi, fraţii au ajuns în sfirşit la Cluj, topindu-se în căldura înăbuşitoare a unei veri foarte timpurii.

Fratele Alois a fost invitat la Cluj de către Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, care i-a întâmpinat pe fraţi şi i-a surprins cu un articol despre Taizé pe care îl scrisese în 1957 în ziarul Patriarhiei - fiind astfel prima persoană din România care a scris despre Taizé. Lucrând la Biblioteca Patriarhiei din Bucureşti, a avut acces la ziarele din vest, pe care nimeni nu avea voie să le vadă.

Un weekend întreg a fost petrecut la Cluj alături de tinerii ce au venit din toată Transilvania, din alte părţi ale României, din Ungaria, Austria şi chiar de mai departe. A fost organizat de tinerii din toate bisericii oraşului împreună. Vinerea a avut loc la Biserica Reformată o rugăciune simplă într-o atmosferă familială. În acest loc, la începutul anilor 1990, un tânăr pastor a început să organizeze tinerii pentru a merge la Taizé. Apoi, tinerii maghiari şi români au început să se întâlnească pregătind călătoria la Taizé împreună.

Sâmbătă au fost organizate workshop-uri (atelieri): o meditaţie biblică a fratelui Alois despre apostolii pe drumul spre Emaus, ţinută în noua catedrală greco-catolică, aflată încă în construcţie; o vizită la patru biserici de reper din oraş; un workshop pentru descoperirea icoanelor ţinut de un preot local a cărui pasiune este arta sacră, atât cea modernă, cât şi cea veche. Părintele Bizau a spus tinerilor: „Taizé a jucat un rol foarte important în procesul de redescoperire a icoanelor atât în occident, cât şi aici în orient. Unii tineri văd pentru prima oară o reproducere a unei icoane autentice atunci când merg la Taizé: Sfânta Treime lui Rublëv, icoana coptă (egipteană) „Iisus şi credincioşul (Stareţul Mina)”, „Maica Domnului” din Vladimir…”

Frumoasa, deosebita celebrare a vecerniei ortodoxe în Catedrala Mitropolitană a fost urmată seara târziu de o veghe de rugăciune însoţită de cântece din Taizé ţinută în biserica Sf. Mihail din centrul oraşului (cea mai orientală biserica gotică din Europa). Într-o singură oră, la sfârşitul slujbei de seară, biserica a fost transformată cu simplitate de către un grup numeros şi entuziast de tineri, care au împodobit-o cu câteva icoane şi lumânări. Lecturile au fost citite de către preoţi şi pastori din diferite biserici, iar tinerii au umplut biserica cu cântece vesele, rugându-se în jurul crucii şi aprinzând lumânări pentru a-l celebra pe Hristos cel Înviat care ne uneşte.

În meditaţia sa, fratele Alois a încercat să-i încurajeze pe cei prezenţi: „Într-un timp în care mulţi sunt tentaţi de descurajare sau scepticism, am vrea să ne lăsăm purtaţi de dinamismul învierii! Învierea lui Hristos este asemeni unei lumini care ne arată sensul vieţii noastre şi care aprinde o speranţă pentru lume. Hristos cel Înviat, însoţeşte fiecare fiinţă umană şi nu încetează niciodată de a căuta prietenia noastră. Tuturor ne este dat să trăim o prietenie cu El. Nu în zadar ne-a spus în Biblie: „Nu vă voi mai numi servitori, vă voi numi prieteni”.

Toţi împreună alcătuim Biserica. Avem nevoie să descoperim că împreună ca şi Biserică putem ajuta societatea noastră să îşi găsească o faţă mai umană, care să fie marcată mai mult de încredere decât de neîncredere. Dacă parohiile noastre, grupurile noastre de tineri, ar putea fi mai inainte de toate sălaşuri ale bunătăţii inimii şi ale încrederii! Locuri primitoare, unde să încercăm a ne susţine reciproc, locuri în care să fim atenţi la cei sărmani din jurul nostru.”