română

Întâlnirile de Tineret 2011

Care sunt costurile?

Întâlnirile nu primesc nici o subvenţie externă, dar depind de contribuţiile participanţilor şi de contribuţiile făcute de cei care pot într-un fond al solidarităţii.

Ceea ce daţi pentru şederea voastră acoperă mesele, cazarea şi alte cheltuieli ale întâlnirii. Nivelul propus pentru contribuţie ia în considerare ţara de origine a participanţilor. Între valorile date, fiecare persoană poate alege suma cu care să contribuie.

Dacă aveţi nevoie de chitanţă, vă rugăm să o cereţi atunci când daţi contribuţia.

Adulţi tineri sub 30 ani

în 2011, pentru tinerii adulţi din România: 3,00 – 5,00 Euro pe zi

Adulţi de 30 ani şi peste şi familii

Contribuţiile propuse pentru adulţii peste 30 ani din România, în anul 2011 sunt:

- 6,00 - 10.00 Euro pe zi (dacă folosiţi propriul vostru cort/caravană)
- 7.00 - 14.00 Euro pe zi (folosind cazarea noastră)

Suma de 1.50 Euro pe zi pentru copiii între 0 şi 14 ani, care vin împreună cu părinţii lor.

NB : Părinţii sub 30 ani pot contribui cu aceeaşi sumă ca şi tinerii.

Cum ar trebui să plătim contribuţia referitoare la costuri?

Încercaţi pe cât puteţi să limitaţi plata în numerar dacă veniţi cu un grup.

Puteţi plăti contribuţia prin card de credit (Visa, Eurocard, Mastercard, Maestro).

De asemenea, puteţi folosi cecuri plătibile în Franţa, sau cecuri de călătorie.

Vă rugăm ca pentru alte tipuri de cecuri să verificaţi dacă sunt acceptate la Taizé.

Înainte de a folosi orice altă modalitate de plată decât cele menţionate anterior, vă rugăm să contactaţi echipa de primire. De asemenea, dacă doriţi să plătiţi în avans. Puneţi "costs of stay" (costurile şederii) în căsuţa subiectului pentru mesajul trimis.