română

Puţină istorie

Începuturi

Totul a început în anul 1940 când, la vârsta de 25 de ani, fratele Roger a părăsit Elveţia, ţara sa natală, pentru a se stabili în Franţa, ţara de origine a mamei sale. Timp de câţiva ani fusese bolnav de tuberculoză pulmonară şi, pe parcursul acelei lungi convalescenţe, încolţi în el chemarea de a crea o comunitate.

Când cel de-al Doilea Război Mondial începu, el avu certitudinea că, fără nici o zăbavă, trebuia să vină în ajutorul oamenilor care treceau prin această încercare, aşa cum făcuse şi bunica sa în timpul Primului Război Mondial. Micul sat Taizé unde se stabilise era destul de aproape de linia de demarcaţie care separa Franţa în două: numai bine situat pentru a primii refugiaţii care fugeau din calea războiului. Prietenii din Lyon au început a oferi adresa Taizé-ului celor care aveau nevoie de un adăpost.

La Taizé, cu ajutorul unui mic împrumut, fratele Roger cumpără o casă cu dependinţe abandonată de mai mulţi ani. Propuse uneia dintre surorile lui, Geneviève, să vină pentru a-l ajuta cu primirea refugiaţilor. Printre persoanele pe care le găzduiau se aflau şi evrei. Resursele materiale erau reduse. Neavând apă curentă, trebuiau să aducă apă potabilă de la puţul din sat. Mâncarea era simplă, în principal supe din făina de porumb cumpărată ieftin de la moara vecină. Din respect faţă de cei pe care-i primea, fratele Roger se ruga singur. Deseori mergea să cânte departe de casă, în pădure. Pentru ca nici unul dintre refugiaţi –fie ei evrei sau agnostici - să nu se simtă jenaţi, Geneviève explica fiecăruia că era mai bine pentru cei care doreau să se roage să o facă singuri, în camerele lor.

Ştiindu-şi copiii expuşi, părinţii fratelui Roger au cerut unui ofiţer francez pensionat, prieten de familie, să vegheze asupra lor. În toamna anului 1942, el îi avertiză că activităţile lor fuseseră descoperite şi că trebuiau să plece cu toţii, fără întârziere. Prin urmare, până la sfârşitul războiului, fratele Roger a trăit la Geneva şi tot acolo a început o viaţă comună cu primii fraţi. Ei au putut să se întoarcă la Taizé în 1944.

JPEG - 10.1 ko

Angajamentul primilor fraţi

În 1945, un tânăr avocat din regiune a creat o asociaţie care să se ocupe de copiii care îşi pierduseră părinţii în război. El a propus fraţilor să îi primească pe câţiva dintre ei în Taizé. O comunitate de bărbaţi nu putea însă primi copii. Atunci fratele Roger i-a cerut sorei sale Geneviève să revină la Taizé pentru a se ocupa de aceştia şi a le fi ca o mamă. Duminica, fraţii îi primeau de asemenea pe prizonierii de război germani, care erau închişi într-un lagăr din apropiere.

Treptat, alţi bărbaţi tineri au sosit pentru a se alătura grupului iniţial şi, în ziua de Paşte a anului 1949, şapte dintre ei s-au angajat să trăiască pentru toată viaţa în celibat şi într-o viaţă comunitară în cea mai mare simplitate.

În tăcerea unei lungi perioade de reculegere, în iarna anului 1952-1953, fondatorul comunităţii a scris Regula Taizé-ului, indicând pentru fraţii săi „esenţialul care face posibilă viaţa comunitară”.

Ultima actualizare: 26 septembrie 2008