“O realitate atât de simplă”

Când deschidem Sf. Evanghelie, fiecare dintre noi poate spune: « aceste cuvinte ale lui Iisus sunt mai curând ca o scrisoare foarte veche, scrisă într-o limbă necunoscută. Dar atâta timp cât este scrisă de către cineva care mă iubeşte, voi încerca să-i înţeleg sensul şi să pun imediat în practică puţinul pe care l-am înţeles.”…

Cunoştiinţele vaste nu sunt importante la început. În timp, acestea vor avea o mare valoare. Dar prin inimă, în profunzimile sinelui, fiinţa umană începe să înţeleagă Taina Credinţei. Cunoştiinţele vor veni. Nu este acordat totul de la început. O viaţă interioară se dezvoltă pas cu pas. Astăzi, mai mult decât în trecut, ne angajăm în credinţă avansând în etape.

JPEG - 13.1 ko

În străfundul condiţiei umane se află aşteptarea unei prezenţe, dorinţa tăcută a unei comuniuni. Să nu uităm niciodată că această simplă dorinţă de a-L căuta pe Dumnezeu este deja începutul credinţei.

Mai mult, nimeni nu reuşeşte să înţeleagă toată Sf.Evanghelie izolat faţă de ceilalţi. Fiecare persoană poate spune : « În această comuniune unică care este Biserica, ceea ce eu nu înţeleg din credinţă, alţii înţeleg şi o trăiesc. Eu nu mă bazez doar pe credinţa mea, ci pe credinţa creştinilor din toate timpurile, care ne-au precedat, de la Fecioara Maria şi apostoli şi până la cei de azi. Şi zi de zi, mă pregătesc interior să mă mărturisesc în Taina Credinţei. »

Devine deci evident : credinţa-încrederea în Dumnezeu-este o realitate foarte simplă, atât de simplă încât toată lumea poate să o primească. Este ca o tresărire, reluată de mii de ori pe parcursul existenţei şi până la ultima suflare.

Fratele Roger

« Să nu uităm niciodată că această simplă dorinţă de a-L căuta pe Dumnezeu este deja începutul credinţei. »

Printed from: http://www.taize.fr/ro_article1597.html - 20 November 2019
Copyright © 2019 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France