România, Săptămâna Patimilor, 2016

Zi de zi : Sărbătorind Sfintele Paști la București

Este începutul primăverii și un grup de tineri din 20 de țări se îndreaptă către București, România. Au sosit aici să participe la un pelerinaj „la izvoarele tradiției ortodoxe”, să descoperă cultura și tradițiile României.

Unii dintre ei sunt un pic șocați să găsească aici temperaturi atât de ridicate, în condițiile în care au părăsit cealaltă parte a Europei încă în zăpadă cu una sau două ore înainte de plecarea de acasă. Alții sunt epuizați după cele trei zile petrecute pe drum în autobuz. Dar cu toții sunt copleșiți de primirea călduroasă, de la zâmbetele calde și prietenoase ale voluntarilor care i-au așteptat la aeroport, sau generozitatea incredibilă a persoanei care s-a dat jos din pat la ora 4 dimineața ca să primească pelerinii care au sosit cu autobuzul (după ce a cutreierat orașul pentru că autobuzul nu a sosit acolo unde ne așteptam!) până la prăjiturile delicioase pregătite de măicuțele de la Patriarhie: când România primește oaspeți, nu se dă în lături de la nimic!

Cei care au ajuns mai devreme, au ocazia de a descoperi acest surprinzător oraș al contrastelor: străzile medievale se întrepătrund cu marile bulevarde moderne, clădirile futuriste de birouri și mall-urile care se ridică alături de monumentalele blocuri comuniste de locuințe, în spatele cărora se ascund la propriu sute de bisericuțe și mănăstiri minunate pline de superbe icoane vechi, picturi murale și împlinite de o liniște incredibilă care pare aproape imposibilă alături de străzile gălăgioase din apropiere.

În seara primei zile are loc primirea în familia gazdă, cina și primul contact cu familia gazdă. După ce ani de-a rândul numeroși tineri din România au participat la Întâlnirile organizate de la Taizé, sunt atât de mulți care doresc să-și ia revanșa în ceea ce privește o primire călduroasă. Dar a fost la fel de minunat să vedem cum atât de multe familii care nu au auzit niciodată de Taizé au fost încântați să găzduiască pelerini. Bineînțeles, aceasta perioadă este cea mai potrivită pentru a descoperi tradițiile bisericești, dar în același timp, pentru români, Săptămâna Patimilor nu este cea mai bună perioadă pentru a primi oaspeți. Deoarece, ca și gazde, le face plăcere să ofere oaspeților tot felul de bunătăți și din belșug, dar cum Săptămâna Sfântă este o perioadă de post, mai ales Vinerea și Sâmbăta, aceasta este complicat. Însă gazdele au fost plăcut surprinse să afle că tinerii pelerini ar dori să respecte această tradiție și să mănânce împreună cu ei de post. Doar pentru aceasta am venit de departe: nu doar să privim tradițiile, ci să trăim împreună cu ei aceste zile sfinte.


Joia Mare: Veniți și rugați-vă

În Joia Mare de dimineață ne adunăm cu toții pentru a participa la Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântul Spiridon-Nou. Apoi, după un prânz copios cu sarmale și mămăliguță, după-amiaza este rezervată pentru a descoperi cultura românească. Din nefericire, am avut timp doar pentru a vizita fiecare dintre noi câte unul din muzeele minunate ale Bucureștiului. Cei care au fost la Muzeele de Artă și Istorie au descoperit că în România există o tradiție a culturii și învățăturii care nu este suficient de bine cunoscută în afara țării. Mulți au vrut să viziteze Palatul Parlamentului. În străinătate este cunoscut doar ca un simbol al dictaturii comuniste, dar este în același timp și un exemplu deosebit al activității creative a numeroase generații de români. Și bineînțeles Muzeul satului, care le-a arătat tinerilor pelerini o mică imagine a stilului de viață tipic țăranului român: Inima României.

Dar invitația a fost: „veniți și alăturați-vă fraților din Taizé la București pentru a participa la slujbele și rugăciunile Săptămânii Patimilor și ale Sărbătorii Sfintelor Paști”. Și aceasta este exact ceea ce am făcut în cea mai mare parte a timpului. În fiecare seară am participat la slujbele din parohia unde am fost găzduiți fiecare. Pentru cei mai mulți dintre pelerini stilul de rugăciune a fost unul complet nou. Faptul că n-am înțeles cea mai mare parte a slujbelor din cauza limbii, statul în picioare timp de 3 ore sau mai mult, toate acestea au reprezentat o provocare, dar știam despre acestea dinainte să venim. Dar frumusețea incredibilă a slujbelor ne-a tăiat pur și simplu respirația. Așa cum s-a exprimat unul dintre pelerini:

„Credința și slujbele ortodoxe sunt impresionante! Descoperirea lor îndeaproape a fost incredibilă, dar și foarte grea câteodată. Slujbele îți solicită toate simțurile și te fac să te simți împlinit dar și extenuat în același timp. Sunt foarte recunoscător pentru toate experiențele trăite la București”.

Întunericul și liniștea în biserica creează o atmosferă intensă de rugăciune. Singura lumină care pătrunde în interior este cea a soarelui care se reflectă la nivelul cupolei înalte de deasupra capetelor noastre, de la câteva lumânări care licăresc aici și colo, sau de la razele care se reflectă în aurul icoanelor sau în firele țesute în veșmintele preoțești. Preotul începe să cânte prima citire din cele 12 Evanghelii. În timp ce lăsăm ultimele cuvinte ale Domnului Iisus Hristos către ucenicii Săi să ne cuprindă (cele 5 capitole din Evanghelia după Sfântul Ioan), pătrundem, ca și primii ucenici, în taina patimilor din ultimele Sale ore. Dar nu ura și nedreptatea ne cutremură cel mai tare. Citirea cu care începe povestea ne spune despre dragostea Tatălui și a Fiului pentru fiecare dintre noi, și aceasta este cu adevărat semnificația crucii: un act suprem de dragoste.

Vinerea Mare: din moarte la viață

A fost o zi petrecută în familii și parohii vopsind ouă sau pregătind cozonac de Paști și alte bunătăți. Dar am avut și ocazia de a vizita împreună cu tinerii din Ligile Tineretului Creștin Ortodox diferite cămine de bătrâni sau bolnavi, sau locuri unde se desfășoară proiecte sociale [https://youtu.be/MW0BzPI1CRk], în semn de solidaritate, pentru a putea împărtăși bucuria acestei mari Sărbători.

A fost foarte emoționant să participăm la slujba Scoaterii Sfântului Epitaf, văzând fiecare persoană din biserică cum trece pe sub masa, simbolizând trecerea prin moarte împreună cu Mântuitorul, din moarte la o nouă viață. Am fost profund marcați să observăm cum fiecare persoană a făcut acest efort, indiferent de neputințele fizice pe care le aveau unii dintre ei sau de vârsta înaintată. Și aceasta s-a petrecut întreaga zi, de dimineață până seara. Apoi, în seara zilei de vineri am participat la Prohodul Domnului. A fost minunat să cântăm cu toată lumea Prohodul, să înconjurăm biserica cu Sfântul Epitaf, și la finalul slujbei, să primim cu toții flori de la preot, simbol al vieții celei noi la care am fost chemați.


Sâmbăta Mare: ziua tăcerii adânci

În Evanghelia după Luca citim despre femeile care-L însoțiseră pe Iisus în Galileea că „au văzut mormântul și felul cum a fost pus trupul lui Iisus în el. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri. Și în Sabat s-au odihnit, după poruncă.” (Luca 23:55,56). Ca și cei din vremea aceea, și noi, pelerinii, ne-am odihnit.
Picnicul planificat pentru prânz a fost mutat la Facultatea de Teologie din cauza prognozei de ploaie anunțate. În cele din urmă ziua de sâmbătă s-a dovedit a fi o zi foarte însorită și călduroasă. Dar în felul acesta meditația asupra Icoanei Învierii a putut fi urmărită și prin fresca cu aceeași imagine de pe coridor. Unul dintre frați împreună cu doi tineri teologi din Facultate ne-au ajutat să înțelegem mai bine această icoană a „Pogorârii în iad”.

Biblia ne spune clar că nu trebuie și nici nu putem să facem o imagine a lui Dumnezeu – Dumnezeu depășește orice imaginație. Dar o icoană nu încearcă să creeze o imagine a lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola lui către Coloseni că „Hristos este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut” (Coloseni 1, 15). Icoana este o prăznuire a Domnului Iisus Hristos, fiecare dintre ele prezentând diferite aspecte ale credinței noastre în El.

După cele câteva zile petrecute în oraș, ne-a prins bine să facem o ieșire pentru a vizita Mănăstirea Cernica. Atmosfera minunată și primirea călduroasă și prietenoasă făcută de ghidul nostru, unul dintre călugări, a transformat această vizită într-una din principalele atracții ale pelerinajului pentru mulți dintre pelerini.

Și după o zi atât de încărcată urmează odihnă: pentru că și mâine este o zi plină!


Duminica Paștilor: bucuria învierii

Să spunem că este o zi lungă este chiar și așa o subestimare! Pelerinii au fost uimiți să privească mulțimile de oameni care s-au adunat în jurul bisericii pentru a primi lumina învierii , cântând cu mare bucurie „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte, viață dăruindu-le!”.

Acest cântec se repetă de mii de ori până când ne pătrunde în suflet și nu-l mai putem uita. Urmează apoi Sfânta Liturghie de Paști, în timpul căreia are loc Împărtășania, aceasta fiind foarte importantă și pentru care cei mai mulți credincioși s-au pregătit intens, și care pare să ocupe cel mai mult timp din slujbă. Iar în cele din urmă, la finalul slujbei, putem mânca din nou ca și cum am fi postit 3 zile (deși, fiind oaspeți, gazdele nu ne-au permis să postim așa cum s-ar fi cuvenit!). Și sigur că pelerinii au ciocnit ouă unii către alții, salutându-se cu tradiționalul „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”.

După câteva ore de somn, suntem din nou în picioare pentru a participa la slujba de Duminică împreună cu creștinii de alte confesiuni. La prânz urmează Vecernia – „A doua Înviere”, din nou la Catedrala Sf. Spiridon-Nou. Evanghelia cântată în 9 limbi ne impresionează iar Episcopul ne vorbește în engleză, scutindu-i pe traducătorii epuizați. Mesajul frumos pe care l-a transmis s-a adresat atât pelerinilor, cât și credincioșilor locali: suntem uniți cu toții în Hristos, care dorește să fim una în El.
După slujbă ne grăbim cu toții la familiile gazde pentru a servi prânzul înainte de a ne întoarce în centrul orașului pentru audiența Patriarhală. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne primește în sala proaspăt renovată „Europa Christiana”(al cărui tavan înfățișează imagini ale sfinților din apus și din răsărit) cu un mesaj de încurajare și cu tradiționala pască.

După o plimbare prin centrul orașului ajungem la Catedrala Romano-catolică Sf. Iosif pentru o ultimă rugăciune comună cu cântece din Taizé. Foarte mulți au venit: tinerii pelerini, tinerii din oraș sau din țară, voluntarii și tinerii din parohiile gazdă. Și dintr-o dată, la final, a sosit timpul să ne luăm rămas-bun și să ne întoarcem fiecare pe drumul său către casă, răspândind vestea bună că Hristos a înviat cu adevărat!

Printed from: http://www.taize.fr/ro_article20459.html - 17 September 2019
Copyright © 2019 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France