Meditații ale Fratelui Alois

În fiecare seară a Întâlnirii Europene, fratele Alois le vorbește participanților. Transcrierile predicilor sale vor fi publicate pe această pagină în fiecare zi pe parcursul Întâlnirii.

JPEG

Luni seara, 31 decembrie 2018

Am ajuns deja la finalul întâlnirii noastre. În această seară vom sărbători începutul noului an. Iar voi veţi avea în parohiile gazdă o rugăciune pentru pace.

În prea multe locuri din jurul lumii pacea este ameninţată. Trebuie să ne rugăm pentru pace şi dreptate, pentru că ele nu pot exista una fără cealaltă. Nu ar trebui să acceptăm niciodată situaţii de nedreptate, aproape de noi sau departe. Dar haideţi să ne luptăm cu o inimă împăcată. Haideţi să nu adăugăm şi ură violenţei.

Experienţa comuniunii pe care am trăit-o în aceste zile ne stimulează şi ne încurajează să ne asumăm responsabilitatea concret pentru pace. Fiecare trebuie să-şi găsească modul în care îşi asumă acest lucru. Mulţi dintre voi sunteţi deja implicaţi în iniţiative de solidaritate. Aş vrea să menţionez pe scurt trei provocări care mie îmi par importante.

Prima este să reducem distanţa dintre bogaţi şi săraci. Putem, în grupuri mici în bisericile noastre, să fim atenţi la cazurile de sărăcie? Chiar şi cu mijoace puţine, cu aproape nimic, este posibil să începem, de exemplu, prin vizitele noastre să pătrundem în izolarea oamenilor fără adăpost, a bătrânilor care trăiesc singuri şi a copiilor abandonaţi.

A doua urgentă provocare este, desigur, primirea migranţilor şi a refugiaţilor. Haideţi să susţinem iniţiativele locale şi internaţionale de a le asigura mai multă siguranţă şi dreptate. Siguranţa unora nu poate exista în detrimentul altora. Frica de acest fenomen, de o nouă magnitudine pentru Europa, este de înţeles. Dar un lucru este sigur: nu va exista nicio soluţie fără relaţii personale cu cei care caută refugiu sau un viitor mai bun în alte ţări.

Şi această a treia direcţie: pacea dintre oameni necesită solidaritatea cu creaţia. Planeta noastră minunată este ameninţată de exploatarea nechibzuită a resurselor ei, de diferite forme de poluare şi de pierderea biodiversităţii. Aceasta duce la nedreptate şi violenţă între oameni. Cu toţii putem face paşi concreţi pentru a face faţă acestei provocări.

Aceste trei asumări, printre multe altele, sunt mai mult decât o necesitate morală. Luându-le în serios, dedicându-ne lor, viaţa noastră îşi poate găsi un sens.

O ultimă remarcă, aş avea rugămintea ca toţi să ne luptăm cu o inimă împăcată. Acest lucru presupune să mergem la izvorul reconcilierii. Acest izvor nu este o idee, ci este o persoană, este Hristos. El ne oferă pacea. Fără pacea interioară pe care o primim de la El, ispita deznădejdii şi a amărăciunii poate deveni prea puternică.

Aproape de acest izvor suntem faţă-în-faţă cu Hristos. Dar, de asemenea, avem nevoie de oameni care să ne arate calea către acest izvor. Sunt femei şi bărbaţi în Biserică, nu doar preoţi şi pastori, care sunt gata să vă asculte. Ei pot să înţeleagă, fără să judece, prin ceea ce treceţi, chiar şi în cee mai adânci părţi ale inimii voastre. Căutaţi o astfel de persoană de încredere care vă poate fi alături pentru un timp.

Pentru noi toţi, pelerinajul încrederii va continua de îndată, începând chiar cu drumul spre casă.

Aici, în Madrid, puteţi continua în parohiile gazdă să trăiţi bucuria generată de ospitaitatea pe care ne-aţi arătat-o. Este, de asemenea, oficiată o rugăciune cu Arhiepiscopul vostru, în fiecare primă vineri a lunii, pentru tineri, în catedrală.

Noi, fraţii, ne vom opri în două locuri în drumul nostru spre Taizé. În 2 ianuarie vom fi în Avila pentru a oficia o rugăciune de prânz, iar pe 3 ianuarie vom fin în Barcelona pentru o rugăciune oficiată în biserica Sfânta Maria del Mar, la ora 8 seara.

Acestea sunt, pentru noi, două locuri care au rolul unui izvor. Sfânta Tereza de Avila ne încurajează în viaţa noastră monahală să mergem mai departe, de la un început la altul. Iar în Barcelona am fost primiţi cu mare căldură de atât de multe ori. Poate unii dintre voi vă puteţi schimba drumul către casă şi să ne însoţiţi în Avila sau Barcelona.

Voi toţi să aveţi un drum bun înapoi acasă! Şi să nu uităm ospitalitatea!

Madrid, duminică seara, 30 decembrie 2018

După ce cântăm Alleluia:

„Să nu uităm de ospitalitate!” Aceasta este chemarea pe care o aprofundăm în aceste zile. Facem schimb și ne împărtășim ideile, dar mai mult decât orice, trăim experiența ospitalității. Familiilor, parohiilor și comunităților religioase care și-au deschis ușa, Arhiepiscopului Cardinalul Osoro și altor reprezentanți ai Bisericii, Doamnei Carmena, primarul orașului Madrid, precum și autorităților civile, față de toți vrem să ne exprimăm recunoștința pentru primirea călduroasă pe care ne-au făcut-o aici, în Madrid.

Acum ne va vorbi Cardinalul Osoro.

La sfârșitul rugăciunii:

Noi, frații de la Taizé, avem așteptări mari de la această Întâlnire europeană în Madrid. Dorința noastră cea mai arzătoare este că speranța va fi reaprinsă. Confruntați cu marile dificultăți și provocări ale timpurilor noastre, unii dintre noi sunt copleșiți de descurajare și deziluzionare. Experiența împărtășirii și a comuniunii pe care o creăm aici în aceste zile ne poate încuraja să privim spre viitor cu speranță.

Este într-adevăr un pelerinaj al încrederii acesta pe care îl realizăm. Să construim relații, să construim poduri peste ceea ce ne desparte, de asta au nevoie societățile noastre. O societate nu poate supraviețui fără încrederea care există între oamenii care o compun. Încrederea permite existența dialogului despre lucrurile care ne despart. Încrederea ne poate duce atât de departe încât să ajungem să respectăm și chiar să apreciem particularitățile altora.

Suntem cu toții parte a aceleiași familii omenești. Mai mult ca niciodată avem nevoie unii de alții. Atât de multe probleme – de exemplu, enormele provocări ecologice – pot fi rezolvate dacă lucrăm împreună dincolo de frontiere.

Desigur, experiența comuniunii pe care o creăm în aceste zile e de scurtă durată. Dar ea este reală. Ea ne arată că încrederea poate să existe între cei mai diferiți oameni. Și vedem și că Biserica poate fi un loc care permite încrederii să crească.

Da, Biserica este chemată să fie un loc al prieteniei, o prietenie care crește din ce în ce mai mare. În aceste zile ni s-a arătat o imagine a universalității Bisericii. Iar acest fapt ne ajută să vedem cum creștinii pot promova o globalizare cu chip uman – aceasta fiind chiar o responsabilitate specială pentru ei.

Haideți să începem la nivel personal. Haideți să vedem cum comunitățile noastre locale se pot deschide mai mult. Haideți să ne îndreptăm către cei care sunt diferiți: cei mai săraci de lângă noi, imigranți, creștini din alte Biserici, denominații și religii, cei care nu pot crede.

Atenția față de solidaritatea umană este inseparabilă de viața interioară. Ca și credincioși, să cercetăm cum ne putem reînnoi rugăciunea, să încercăm să fim mai atenți la iubirea lui Dumnezeu, în zilele și nopțile noastre. Acest lucru ne ajută să ne apropiem mai mult de cei care sunt diferiți de noi.

Să trăim această deschidere este, în primul rând, o chestiune de a-i asculta pe ceilalți. Oare nu suferă dialogurile noastre, în societate și în Biserică, deseori de lipsa ascultării? Să începem prin a încerca să-i înțelegem pe ceilalți, să înțelegem situații deseori complexe.

În Octombrie am fost invitat la Roma, să particip la Sinodul despre Tineret al Episcopilor Catolici. Acolo o dorință a fost mereu repetată: ca voi, tinerii, să puteți găsi în Biserică acele persoane care să vă asculte. Ca visele voastre să fie luate în serios, creativitatea voastră să fie susținută, suferințele voastre să fie ascultate.

Am vrea să facem tot ce este posibil ca solidaritatea și chiar prietenia să creeze viitorul societăților noastre. În acest spirit ne vom continua pelerinajul încrederii pe Pământ.

Întâlnirile din Taizé vor fi etape ale acestui pelerinaj, ele vor avea loc în fiecare săptămână a anului, cu o săptămână specială dedicată tinerilor adulți cu vârste între 18 și 35 de ani, din 25 august până în 1 septembrie. Această săptămână va fi precedată de weekend-ul prieteniei dintre creștini și musulmani, din 22 până în 25 august.

În alte locuri din lume, câteva întâlniri vor fi ținute pe calea pelerinajului. Un grup din Liban și din alte țări din Orientul Mijlociu au venit și sunt astăzi printre noi pentru a ne invita să fim mai aproape de realitatea lor și pentru a ne oferi ospitalitatea lor. Din 22 până în 26 martie vom avea o întâlnire pentru tineri în Beirut.

După vară vom merge și mai departe în sud, în Africa. Avem atât de multe de învățat dacă ascultăm prin ce a trecut Africa de Sud în ultimele decenii și unde este ea acum. Africa de Sud este foarte departe de Europa, dar sunteți cu toții invitați din 25 până în 29 septembrie, la o întâlnire a tinerilor în cel mai îndepărtat punct sudic al Africii, în orașul Cape Town.

Apoi va fi următoarea întâlnire europeană, din 28 decembrie 2019, până în 1 ianuarie 2020, în Wrocław, în Polonia.

sâmbătă seara, 29 decembrie 2018

În aceste zile, adunați în Madrid, suntem împreună din atât de multe țări diferite. Iar cei care ne primesc sunt din generații diferite. Împreună cu toți acești oameni pe care nu i-am mai întâlnit până acum trăim experiența comuniunii. Și găsim bucuria acestui fapt.

Peleniranuj nostru al încrederii este, de asemenea, și o aventură interioară. Iar în această seară aș dori să vă atrag atenția asupra următorului aspect al întâlnirii noastre: încrederea în celălalt, încrederea în noi înșine, și încrederea în Dumnezeu sunt realități strâns legate.

Încrederea nu e nici oarbă, nici naivă sau visătoare. Ea știe cum să facă diferența dintre bine și rău. Dar este siguranța că în orice situație, chiar și în cele întunecate, se poate deschide o cale căter viață.

Încrederea nu este pasivă, ea este o forșă care în orice situație ne provoacă să mai facem un pas înainte ca să putem trăi din plin și să îi putem ajuta pe alții să-și trăiască viața din plin. Ea ne antrenează imaginația, ne dă curajul și ne face pregătiți să ne asumăm riscuri.

Dar cu toții cunoaștem ce înseamnă să nu ai încredere. Oboseala, eșecurile, prieteniile trădate, violența, dezastrele naturale, boala, toate aceste lucruri știrbesc încrederea. Încrederea este vulnerabilă.

Încrederea noastră în Dumnezeu este foarte fragilă. Până la un moment dat, cu toții am trăit experiența îndoielii: ne îndoin de dragostea lui Dumnezeu, unii se îndoiesc de chiar existența lui Dumnezeu. Și atunci unde putem găsi izvorul încrederii?

Pentru ca încrederea să nască și să renască în noi, avem nevoie de cineva care are încredere în noi, de cineva care ne primește, care ne oferă ospitalitate.

Am citit în această seară o poveste impresionantă din viața lui Hristos. El merge pe apă, traversând lacul, ca să fie cu Apostolii săi în mijlocul furtunii. Această poveste pare improbabilă urechilor noastre moderne. Dar să ne amintim de cuvintele lui Hristos: „Nu te teme, sunt aici.” Iar lui Petru, care vroia să I se alăture pe mare, îi spune „Vino!” Așa că Petru sare în apă. Privind la Hristos, el poate înainta, dar de îndată ce se lasă hipnotizat de pericol, se scufundă.

Pentru Apostoli, Hristos nu este doar Învățătorul care îi învață. El i-a chemat la El să-I fie alături și îi trimite în lume pentru că are încredere în ei. Dacă am putea și noi să vedem în Hristos pe Acela care are totală încredere în noi...

Chiar dacă am fi cei mai păcătoși de pe Pământ, El ne-ar spune aceleași cuvinte pe care le-a spus și apostolilor: „Nu te teme, sunt aici.” Fiecăruia dinter noi, El ni se adresează cu aceeași chemare ca lui Petru: „Vino!”, lasă-ți micile certitudini în urmă și îndrăznește să înfrunți realitatea uneori dură a lumii.

Sfânta Tereza de Avila, o femeie excepțională din secolul al XVI-lea, care încă ne dă multe de gândit, ne-a lăsat aceste cuvinte pe care le cântăm: “Nada te turbe, nada te espante, quien a Dios tiene nada le falta” (Să nu te tulbure nimic, să nu te temi de nimic, pentru că oricine iubește pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic). Tot ea a mai spus „Aventuremos la vida!” (Să ne riscăm viața!) Da, viața este frumoasă pentru oricine pornește cu curaj și ia decizii brave.

Care sunt aceste decizii curajoase? Fiecare dintre noi este chemat să răspundă prin asumarea unui pelerinaj interior care ne duce de la îndoială și frică la încredere. Pentru noi toți, este o decizie de a primi iubirea lui Dumnezeu prin care să devenim mărturisitori ai încrederii și ai păcii, lăngă noi și departe.

vineri seara, 28 decembrie 2018

Este o mare bucurie să începem în această seară întâlnirea noastră europeană din Madrid! Ca să ajungeți aici, unii dintre voi ați străbătut o cale lungă. Orașul Madrid, comunitățile creștine, multe comunități religioase, multe familii și chiar oameni care locuiesc singuri ne primesc. Să le mulțumim chiar acum din inimă pentru generozitatea lor!

Ospitalitatea care ne este oferită ne atinge inimile. În fiecare an, de mai bine de 40 de ani de acum, datorită întâlnirilor pelerinajului încrederii pe Pământ, am văzut că ospitalitatea este un izvor al bucuriei.

„Să nu uităm ospitalitatea!” Aceasta este chemare ape care ne dorim să o aprofundăm în aceste zile și pe parcursul întregului an ce vine, în Taizé sau în alte părți. În caietul întâlnirii veți găsi cinci propuneri pentru 2019, care deschid căi pentru reflecție și acțiune.

În acest an am avut parte de o ospitalitate de excepție. În august, două mii de tineri de pe tot continentul asiatic și de pe alte continente s-au reunit la Întâlnirea de la Hong Kong. Șapte sute de tineri au putut să vină din Mainland China.

Acum câteva luni am descoperit aceeași ospitalitate în Liov, Ucraina. Tineri din toate confesiunile creștine existente în această țară au primit tineri veniți din alte părți, iar împreună au luat parte la rugăciunea comună.

Acestea au fost semne pentru speranță: semne că tinerele generații pot pregăti umanității un viitor marcat de cooperare, nu de competiție.

Ospitalitatea ne aduce împreună, dincolo de diferențele și chiar de diviziunea care există între creștini, între religii, între credincioși și ne-credincioși, între oameni, între opțiuni de viață și opinii politice. Desigur, ospitalitatea nu șterge aceste diviziuni, dar ne face să le vedem în altă lumină: ne face capabili să ascultăm și să dialogăm.

Ospitalitatea este o valoare fundamentală pentru fiecare ființă umană. Toți am venit pe lume ca bebeluși fragili care aveau nevoie să fie primiți ca să trăiască, iar această experiență fundamentală ne marchează până la ultima suflare.

Motivația pentru a alege ospitalitatea se află în credința că propria noastră viață este un dar pe care l-am primit. Iar această convingere este alimentată de credință. Tocmai am citit prima pagină a Bibliei. Această extraordinară poveste poetică, mai degrabă misterioasă, are menirea de a ne face să înțelegem că tot ceea ce există este un dar. Cerul și pământul, oceanul întunericul, lumina – toate vin de la Dumnezeu. Și în tot ceea ce există Dumnezeu este prezent prin suflarea Sa, Duhul Sfânt.

Da, viața mea este un dar pe care l-am primit. Și alți oameni sunt, în mai mică sau mai mare măsură, un dar pentru mine. Propria mea identitate este construită din relațiile mele cu ceilalți. Desigur, celălalt este mereu diferit de mine, nu pot înțelege totul despre cel de lângă mine și, în mod sigur, nu pot împărtăși totul cu celălalt.

Să ne primim unul pe celălalt, atunci, înseamnă că ne acceptăm limitele, pe ale mele și pe ale celuilalt. Primirea celuilalt merge mână în mână cu discernământul. Dar acest fapt nu poate deveni niciodată un pretext pentru a ne închide în noi înșine, cedând fricii față de celălalt, o frică ce este prezentă în noi toți.

Acestea sunt câteva gânduri pe marginea minunatei teme a ospitalității. Mâine dimineață veți citi, în grupurile mici, primele două propuneri. Ele au menirea de a ne ajuta să ne adâncim credința, încrederea că Dumnezeu mereu ne primește pe noi primii, și că Hristos este prezent în viețile noastre. Să căutăm, să căutăm pe tot parcursul acestor zile, și vom afla.

Fratele Alois, Madrid, sâmbătă seara, 29 decembrie 2018

În aceste zile, adunaţi în Madrid, suntem împreună din atât de multe ţări diferite. Iar cei care ne primesc sunt din generaţii diferite. Împreună cu toţi aceşti oameni pe care nu i-am mai întâlnit până acum trăim experienţa comuniunii. Şi găsim bucuria acestui fapt.

Pelerinajul nostru al încrederii este, de asemenea, şi o aventură interioară. Iar în această seară aş dori să vă atrag atenţia asupra următorului aspect al întâlnirii noastre: încrederea în celălalt, încrederea în noi înşine, şi încrederea în Dumnezeu sunt realităţi strâns legate.

Încrederea nu e nici oarbă, nici naivă sau visătoare. Ea ştie cum să facă diferenţa dintre bine şi rău. Dar este siguranţa că în orice situaţie, chiar şi în cele întunecate, se poate deschide o cale căter viaţă.

Încrederea nu este pasivă, ea este o forţă care în orice situaţie ne provoacă să mai facem un pas înainte ca să putem trăi din plin şi să îi putem ajuta pe alţii să-şi trăiască viaţa din plin. Ea ne antrenează imaginaţia, ne dă curajul şi ne face pregătiţi să ne asumăm riscuri.

Dar cu toţii cunoaştem ce înseamnă să nu ai încredere. Oboseala, eşecurile, prieteniile trădate, violenţa, dezastrele naturale, boala, toate aceste lucruri ştirbesc încrederea. Încrederea este vulnerabilă.

Încrederea noastră în Dumnezeu este foarte fragilă. Până la un moment dat, cu toţii am trăit experienţa îndoielii: ne îndoin de dragostea lui Dumnezeu, unii se îndoiesc de chiar existenţa lui Dumnezeu. Şi atunci unde putem găsi izvorul încrederii?

Pentru ca încrederea să nască şi să renască în noi, avem nevoie de cineva care are încredere în noi, de cineva care ne primeşte, care ne oferă ospitalitate.

Am citit în această seară o poveste impresionantă din viaţa lui Hristos. El merge pe apă, traversând lacul, ca să fie cu Apostolii săi în mijlocul furtunii. Această poveste pare improbabilă urechilor noastre moderne. Dar să ne amintim de cuvintele lui Hristos: „Nu te teme, sunt aici.” Iar lui Petru, care vroia să I se alăture pe mare, îi spune „Vino!” Aşa că Petru sare în apă. Privind la Hristos, el poate înainta, dar de îndată ce se lasă hipnotizat de pericol, se scufundă.

Pentru Apostoli, Hristos nu este doar Învăţătorul care îi învaţă. El i-a chemat la El să-I fie alături şi îi trimite în lume pentru că are încredere în ei. Dacă am putea şi noi să vedem în Hristos pe Acela care are totală încredere în noi...

Chiar dacă am fi cei mai păcătoşi de pe Pământ, El ne-ar spune aceleaşi cuvinte pe care le-a spus şi apostolilor: „Nu te teme, sunt aici.” Fiecăruia dinter noi, El ni se adresează cu aceeaşi chemare ca lui Petru: „Vino!”, lasă-ţi micile certitudini în urmă şi îndrăzneşte să înfrunţi realitatea uneori dură a lumii.

Sfânta Tereza de Avila, o femeie excepţională din secolul al XVI-lea, care încă ne dă multe de gândit, ne-a lăsat aceste cuvinte pe care le cântăm: “Nada te turbe, nada t’espante, quien a Dios tiene nada le falta” (Să nu te tulbure nimic, să nu te temi de nimic, pentru că oricine iubeşte pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic). Tot ea a mai spus „Aventuremos la vida!” (Să ne riscăm viaţa!) Da, viaţa este frumoasă pentru oricine porneşte cu curaj şi ia decizii brave.

Care sunt aceste decizii curajoase? Fiecare dintre noi este chemat să răspundă prin asumarea unui pelerinaj interior care ne duce de la îndoială şi frică la încredere. Pentru noi toţi, este o decizie de a primi iubirea lui Dumnezeu prin care să devenim mărturisitori ai încrederii şi ai păcii, lăngă noi şi departe.

Printed from: http://www.taize.fr/ro_article25275.html - 22 July 2019
Copyright © 2019 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France