Mesaj către Uniunea Europeană

Pentru o Europă deschisă şi solidară

Căutarea păcii şi a împăcării în familia umană este parte integrantă din vocaţia comunităţii din Taizé. De treizeci de ani, comunitatea propune un „Pelerinaj de încredere pe pământ” care de-a lungul timpului a fost un punct de întâlnire pentru mai multe generaţii de tineri de pe toate continentele.

Reuniţi la Bruxelles pentru o etapă a acestui pelerinaj, de pe 29 decembrie 2008 pe 2 ianuarie 2009, 40000 de tineri din toată Europa şi-au manifestat dorinţa de a reînvia intuiţia şi entuziasmul de la începutul procesului de construcţie europeană: să concretizeze reconcilierea dintre popoare prin punerea în comun a resurselor şi a competenţelor specifice fiecăruia.

Construcţia europeană: o aventură fără precedent

Europa a reuşit să iniţieze o perioadă de pace fără precedent în istoria sa. Drumul deja parcurs suscită o imensă speranţă în alte regiuni ale lumii. După atât de multe conflicte între europeni, pacea e un dar de nepreţuit. Şi totuşi, ea nu a fost obţinută o dată pentru totdeauna; fiecare generaţie trebuie să îşi aducă aportul la construirea ei.

Să nu cedăm lehamitei

Instituţiile europene sunt privite câteodată astăzi cu lipsă de înţelegere şi cu o anumită lehamite. Însă ele sunt esenţiale pentru asigurarea unei continuităţi în construcţia păcii pe continent. Totuşi ele nu trebuie să înlocuiască asumarea responsabilităţii la fiecare nivel al societăţii europene. [1] La rândul lor, conducătorii fiecărei ţări pot susţine această perspectivă prin simplul fapt de a refuza să scoată instituţiile europene drept ţap ispăşitor atunci cănd trebuie luate decizii dificile.

Globalizarea solidarităţii

Construcţia Europei îşi găseşte sensul deplin doar dacă se face în solidaritate cu cele mai sărace popoare. Aceste popoare evoluează foarte rapid! Situaţia actuală reclamă un nou efort de înţelegere pentru a putea adapta instituţiile şi mecanismele europene de ajutorare.

Numeroşi tineri aşteaptă ca globalizarea economiei să fie însoţită de o globalizare a solidarităţii. Nu este obiectivul unei prosperităţi comune o chemare către ţările bogate la a manifesta o mai mare generozitate prin investiţii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare şi, în acelaşi timp, printr-o întâmpinare demnă şi responsabilă a emigranţilor veniţi din aceste ţări?
Înmulţind relaţiile personale pe care le au pe tot continentul, mulţi tineri au căpătat deja o conştiinţă europeană. Ea nu înseamnă abandonarea specificului fiecărui popor sau a fiecărei regiuni ci realizarea unei puneri în comun a talentelor şi competenţelor, respectând în acelaşi timp diversitatea. Iniţiative ca serviciul european de voluntariat vor accentua înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă între popoare şi regiuni.

Criza finaciară actuală

Criza finaciară actuală arată că, dacă nu ţine cont de anumite norme etice, economia nu se poate dezvolta în mod durabil. Această criză poate deveni o şansă dacă ea ne va face să ne întrebăm care sunt priorităţile în construcţia societăţii globale: ce fel de dezvoltare urmărim? Ce fel de dezvoltare e posibilă care să respecte resursele limitate ale planetei noastre?

Cu cât sistemul economic şi finaciar mondial se complică, cu atât se impune necesitatea unei coordonări şi regularizări, în vederea binelui comun al întregii familii umane. Astfel, este indispensabilă existenţa instituţiilor internaţionale, care să stabilească reguli de bază pentru a asigura echitabilitatea. [2]

Două contribuţii ale creştinilor

Evanghelia încurajează simplitatea vieţii. Credincioşii sunt chemaţi să-şi stăpâneacă şi limiteze propriile dorinţe, nu pentru că ar fi forţaţi să o facă, ci pentru că aleg acest lucru. [3] Simplitatea liber consimţită îi ajută pe cei privilegiaţi să nu se angajeze în cursa dobândirii de bunuri care nu le sunt necesare şi contribuie la lupta împotriva sărăciei impuse celor lipsiţi.

Promovarea demersurilor de iertare şi împăcare este altă contribuţie a creştinilor. Aceasta implică refuzul de a transmite generaţiilor viitoare ranchiuna care vine din răni încă deschise: nu e vorba de a uita un trecut dureros, ci de a vindeca aceste amintiri prin iertare, de a rupe lanţul care întreţine resentimentele. Fără iertare nu există viitor pentru societate. Elanul extraordinar care este la originea procesului de construcţie europeană s-a născut, în mare parte, din această convingere. [4]

Cu toţii putem participa la construirea unei civilizaţii marcate nu de suspiciune, ci de încredere. În istorie adesea a fost de-ajuns de foarte puţini oameni care să facă balanţa să încline către pace. [5]

[1Principiul subsidiarităţii este esenţial pentru accentuarea şi dezvoltarea sentimentului de comunitate. Acesta permite şi agenţiilor şi Comunităţii să intervină în anumite domenii în caz de insuficienţă a statelor membre şi, în acelaşi timp, respectă autoritatea acestor state. Deciziile ar trebui să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetăţeni. Acest principiu determină pe fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi şi ar trebui să evite revendicările naţionale excesive.

[2În 1963, în enciclica sa Pacem in terris, Papa Ioan al XXIII-lea a propus crearea unei „autorităţi publice universale.” Această intuiţie profetică e mai actuală ca niciodată.

[3Iisus spune: „Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9,25)

[4Această convingere a animat apropierea dintre Franţa şi Germania. Ea este de asemenea la originea iertării reciproce între popoarele polonez şi german, la iniţiativa episcopilor polonezi în 1965. Creştinii au pregătit astfel calea unei reconcilieri politice.

[5Întemeietorii Uniunii Europene erau doar câţiva, dar au avut o intuiţie genială: a împiedica un nou conflict prin începerea administrării în comun a resurselor (cărbune şi oţel) care fuseseră folosite în trecut pentru a alimenta maşinăria războiului.

Printed from: http://www.taize.fr/ro_article7828.html - 13 November 2019
Copyright © 2019 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France