În timpul întâlnirii de la Berlin, Fratele Alois a explicat înţelesul a trei ani de călătorie „către o nouă solidaritate”.

Cu ajutorul Scrisorii din 2012, aş vrea să îi încurajez pe toţi cei care o citesc să devină mai conştienţi de solidaritatea umană şi să o practice mai mult. Când experimentăm solidaritatea cu cei de lângă noi sau cu cei de la distanţă—experienţa de a aparţine unul altuia, de a depinde unul de celălalt—viaţa noastră capătă un sens.

 

Intr-un timp când mulţi se întreabă „care este adevăratul sens al vieţii mele?” noi, fraţii din comunitatea noastră, am dori să o spunem clar şi răspicat: sensul este găsit în solidaritatea cu ceilalţi, trăită prin fapte concrete. O aşa solidaritate ne permite să întrezărim că există o dragoste care este mai presus de noi; ea ne face să credem în dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare fiinţă umană.

 

Solidaritatea şi încrederea în Dumnezeu: aceste două valori la care am început să reflectăm în aceste zile sunt atât de importante, încât ne vom aloca trei ani pentru a le înţelege cu adevărat. De ce trei ani? Pentru că doar în timp putem construi ceva. Pentru că aceste întrebări necesită perseverenţă. Abia aşa pot deveni un adevărat proiect de viaţă.

 

In august 2015, vom organiza o întâlnire pentru solidaritate în Taizé, pentru a reuni tot ceea ce am descoperit şi pentru a căpăta un avânt nou.

 

Nu este vorba neapărat de a întreprinde acţiuni spectaculoase. In istoria mondială, uneori doar o mână de femei şi bărbaţi, prin loialitatea şi perseverenţa lor umilă, au influenţat evenimentele într-o manieră definitivă.

 

Trăirea în solidaritate este, mai presus de orice altceva, o atitudine interioară. Pentru unii dintre voi, momentele de linişte şi de rugăciune vor deveni mai esenţiale.

De ce o „nouă solidaritate?”

Această „nouă solidaritate” nu este opusă unei „vechi solidarităţi”, care astăzi ar fi învechită. Ea corespunde mai degrabă unei reînnoiri, unei „dinamici a provizoriului” care îi conduce pe credincioşi înainte, spre noi orizonturi.

Deja în cartea profetului Isaia, citim: „Nu vă mai amintiţi de întâmplările trecute şi nu mai luaţi în seamă lucrurile de altădată. Iată că Eu fac un lucru nou, el dă muguri.” (Isaia 43:18-19). Într-o perspectivă creştină, acest lucru îşi găseşte o rezonanţă particulară în misterul Întrupării. Trimiţându-L pe Hristos pe pământ, Dumnezeu Şi-a arătat solidaritatea Lui totală cu întreaga creaţie. Astăzi, noi suntem astfel chemaţi să împărţim cu ceilalţi, într-un mod care este întotdeauna nou, ceea ce primim de la Dumnezeu prin Hristos.

„Prin crucea şi învierea Sa, Hristos a întemeiat o nouă solidaritate între toţi oamenii. În El, fragmentarea umanităţii în grupuri opuse este deja depăşită; în El, toţi formează o singură familie.” (Scrisoarea din 2012). În lumina învierii, viaţa întreagă a lui Iisus, culminând cu moartea Sa pe cruce, apare ca un imens act de solidaritate pentru omenire, care îşi găseşte originea la Dumnezeu.

„Noua solidaritate”, la rândul său, vrea să invite creştinii de toate vârstele şi confesiunile, să aibă grijă unii de ceilalţi şi să exprime în mod concret dragostea reciprocă şi solidaritatea. În această căutare, o privire de ansamblu şi o acţiune specifică nu se exclud una pe cealaltă, ci dimpotrivă, se completează. După cum spunea Fratele Alois într-o seară tinerilor adunaţi în Biserica Reconcilierii:

Cum putem să rezistăm în această tensiune între convingerea că există doar o singură familie umană şi diviziunile pe care le vedem, uneori chiar foarte aproape de noi?

 

Ne putem gândi la nenumăraţii oameni care ei înşişi dau cu generozitate, fără să se uite la costuri. În această seară, ne putem ruga pentru cei pe care îi cunoaştem, sau pentru cei pe care nu îi cunoaştem, şi care, de multe ori foarte umil, îşi dau viaţa pentru alţii. Ei sunt ca şi sufletul societăţilor noastre; ei ţin flacăra speranţei arzând; ei dau mărturie despre faptul că bunătatea omenească este mai puternică decât răul.