Cu veștile rele care ne asaltează zilnic, îl rugăm pe Dumnezeu să vină în ajutorul umanității noastre, încercată nu doar de coronavirus, ci și de multe alte suferințe. Îi încredințăm lui Dumnezeu pe toți cei care s-au îmbolnăvit, pe cei dragi lor și pe toate persoanele care îi îngrijesc.
Îl implorăm pe Dumnezeu. Dar să avem grijă să nu ne adâncim în suferința noastră, așteptând doar să treacă această nenorocire și apoi totul să redevină ca înainte. Îl implorăm pe Dumnezeu, dar și Dumnezeu ne imploră pe noi - Dumnezeu dorește să fie auzit. Probabil că Dumnezeu ne spune acum: “Trezește-te!”
Nu este vorba că Dumnezeu ar pedepsi umanitatea. Nu, asta niciodată. Domnul este Dumnezeul milostivirii, aproape de fiecare persoană. “Dumnezeu poate doar iubi”, după cum ne spune un credincios din secolul VII din Orient, Isaac Sirul (cunoscut și ca Isaac din Ninive), cuvinte pe care fratele Roger le repeta adesea.
Da, Dumnezeu ne iubește pe fiecare dintre noi. Și deoarece ne iubește, Dumnezeu ne vorbește. Oare nu vrea să ne spună: “Vedeți cât de mult depindeți unul de altul, de cei care vă sunt aproape, dar și o țară de alta, un popor de altul. Iată cât de multă nevoie aveți să fiți frați și surori. Cât de multă nevoie este să aveți grijă de creație, pentru viitorul vostru”?
Pandemia care ne cuprinde rapid subliniază nevoia de schimbări de anvergură în societățile noastre. Sume imense de bani continuă să fie cheltuite, de exemplu, pe arme, în timp ce o parte mică din acestea ar fi de ajuns pentru a reda demnitatea umană a atât de multor persoane care sunt deprivate de ea.
Mulți primesc cu curaj provocarea solidarității. Își oferă sprijinul, astfel încât, în contextul epidemiei, viața să poată continua, uneori cu riscul propriei lor vieți.
Da, încercarea prin care trecem vine cu chemarea de a fi frați și surori; și mulți știu cum să răspundă acestei chemări. Dar, dincolo de aceasta, care ar putea fi lumina adusă astăzi de mesajul Învierii?
În dimineața de Paște, Maria Magdalena a mers alergând la ucenici, cu vestea că mormântul era gol. Ne putem imagina groaza care i-a cuprins. Dezastrului morții rușinoase a lui Isus pe cruce i se adaugă o nouă nenorocire: trupul lui a dispărut. Ca și cum a pierit orice urmă a speranței pe care a adus-o Isus. Petru și Ioan aleargă grăbiți. Ajungând la mormânt, Petru privește înăuntru și rămâne nedumerit. Celălalt ucenic “a văzut şi a crezut”.
Oare ce l-a dus atât de spontan pe acest apostol la credință? Cum poate recunoaște la vederea mormântului gol că Iisus a înviat? Nu o să știm niciodată. Singurul indiciu este că, în acel moment, pare să înțeleagă ceva din Scriptură. Oare își amintește un cuvânt din Psalmi: “Nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea”? Oare își spune în fața mormântului gol: Dar la asta nu m-am gândit, nu am chiar înțeles la ce se referă?
Învierea lui Iisus este o realitate care depășește puterea noastră de a înțelege; nu poate fi explicată rațional, dar ne deschide un orizont nou. Boala, violența și moartea nu mai au ultimul cuvânt. Se ivește o nouă lumină. Nu doar că ne schimbă complet felul în care percepem viața, dar îi transformă pe cei care o primesc și eliberează în ei energii nevisate. Pe ucenicii lui Iisus îi conduce să formeze o comunitate care face să se întrevadă viața însăși a lui Dumnezeu.
Izolarea care ni se impune este foarte grea pentru multă lume - mă gândesc la cei ce sunt singuri, la familii care trăiesc în spații mici, la cei care au rămas departe de cei dragi, la cei fără adăpost. Fie ca această izolare să nu ne restrângă orizonturile. Fie ca mesajul Învierii să ne deschidă spre noi dimensiuni, care sunt mari și largi.
În rugăciune, chiar dacă este săracă, putem primi lumina mesajului pascal. Putem descoperi că este posibil să ne schimbăm comportamentul personal și colectiv, în vederea unui nou viitor pentru noi și pentru lumea întreagă. Putem să ne lăsăm imaginația să inventeze noi moduri de a pune în practică solidaritatea.
Cel Înviat îi trimite pe apostoli în lumea întreagă, nu ca să adune umanitatea într-un singur sistem religios, ci să facă ca viețile lor să radieze în lume speranța păcii și o desăvârșire a întregii creații.
Astfel, să ne lăsăm cuprinși de Lumina Pascală și să ne salutăm unii pe alții cu vestea din dimineața de Paște: Hristos a înviat! — Adevărat a înviat!
