Scopul acestei săptămâni este de a le permite tinerilor de vârste apropiate să se întâlnească și să discute teme despre viitorul lor văzut în lumina credinței.
La sfârșitul rugăciunii de dimineață, un frate va rosti o scurtă introducere biblică în biserică. Programul va include grupuri mici de discuții, ateliere pe teme spirituale, economice, politice, artistice și sociale. Diferite vorbitori vor fi invitate la aceste ateliere - persoane implicate în activități de solidaritate, organizații internaționale, comunități creștine, tineri de pe diferite continente, Surorile Sfântului Andrei, Frații din Taizé.
Iată unele teme abordate în 2019:
- Marginalitatea și centralitatea ființei umane în lume. Reflecție și discuții cu un cleric și un fizician.
- Spiritualitate și provocări ale schimbărilor mediului prin prisma tradiției Iudaice.
- Este posibil să fi activ în politică și să rămâi credincios?
- A aduce Laudato SI la viață: rugăciune și acțiune pentru creație.
- Primirea străinilor, a celor care sunt diferiți. Parabola bunului samaritan văzută de membrii Comunității Jean Vanier (Franța), având sau nu experiența dizabilității
- Natură și muzică. Un duet de flaut și pian.
Programul unei zile obișnuite
- 8:15am rugăciunea de dimineață, cu o introducere biblică în biserică, urmată de micul-dejun
- 10:15am ateliere sau activități practice
- 12:20pm rugăciunea de prânz, apoi prânzul
- 3:00pm ateliere sau activități practice
- 5:00pm gustare
- 5:45pm întâlnirea pe grupuri mici
- 7:00pm cina
- 8:30pm rugăciunea de seară