Sâmbăta Mare: Isus anunță vestea bună în locuința morților

În Sâmbăta Mare fr. John ne vorbește despre fragmentul din Scrisoarea I a sfântului apostol Petru - Isus anunță vestea bună în locuința morților.

„Căci și Cristos a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepți, ca să vă ducă la Dumnezeu, dat la moarte în ceea ce privește trupul, dar înviat cu duhul, în care a venit și a predicat sufletelor care erau în închisoare, celor care odinioară nu au voit să asculte, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Nóe, pe când se construia arca în care puțini, adică opt suflete, au fost salvate prin apă.” (1 Petru 3,18-20)

„Căci pentru aceasta a fost vestită evanghelia și celor morți, pentru ca, deși condamnați în trup după judecata oamenilor, să trăiască în duh după [judecata] lui Dumnezeu.” (1 Petru 4,6)

Crucea este simbolul creștinismului și știm că Vinerea Mare este o zi foarte importantă, care ne amintește că Isus și-a dat viața pentru noi. Duminica de Paște este bineînțeles, marea sărbătoare a Învierii, reprezentând motivul care ne unește, deoarece Cristos a înviat, e viu. Dar ce e cu această zi ciudată, dintre ele, Sâmbăta Mare? Ce putem spune despre această zi, cum o putem sărbători? Vedem că liturgia are dificultăți uneori pentru a vedea ce e de spus, ce e de făcut. Ce este Sâmbăta Mare? Să privim în primul rând din perspectiva apostolilor. Putem spune că este experiența unei absențe, a unei dezamăgiri. Acești oameni au renunțat la tot pentru a-l urma pe Isus și promisiunea lui despre noua venire a lui Dumnezeu pentru a face lumea așa cum ar trebui să fie. Așa numita Împărăție a lui Dumnezeu era în centrul credinței lor. Și ei au lăsat la o parte tot pentru a intra în această realitate. Ei sperau că urma ca această realitate să se împlinească. Și apoi Isus a urcat la Ierusalim să se întâlnească cu liderii poporului. Și în locul unei mari victorii, ce vedem? Isus este arestat, torturat și omorât. Povestea pare că s-a terminat; apostolii sunt singuri. Ne amintim de apostolii care erau în drum spre Emaus, spunând: „Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israélul”, dar ce se va întâmpla acum? Este interesant că această experiență a absenței și a dezamăgirii este ceva ce mai găsim în Scripturi. În Vechiul Testament găsim numeroase persoane care consideră că Dumnezeu nu face ce ar trebui să facă, că nu e prezent în felul în care se așteptau. Psalmii sunt plini de aceste lamentări. De exemplu, Psalmul 27: „Nu-ți ascunde fața de la mine”, Psalmul 42: „Îi spun lui Dumnezeu - De ce m-ai uitat?” și, bineînțeles, cuvintele lui Isus pe cruce, care sunt tot dintr-un Psalm: „De ce m-ai părăsit?”. Și în aceste zile, mulți se întreabă: Cum a putut Dumnezeu să lase să se întâmple ceea ce se întâmplă peste tot în lume în aceste ultime săptămâni?

Tăcerea lui Dumnezeu este ceva ce găsim în mai multe locuri în Biblie. La început provoacă un chin și o mare dezamăgire. Dar dacă privim mai atent la întâmplări, vedem că adesea, ceva se schimbă, ceva nou devine posibil. Descoperim un Dumnezeu care este altfel decât ne-am imaginat noi. Și acest lucru este important, deoarece în imaginile pe care le avem despre Dumnezeu, există adesea pericolul proiecției, al dorinței ca Dumnezeu să facă ceea ce am vrea noi să facă. Un Dumnezeu după chipul nostru. Așa că descoperim că Dumnezeu nu e așa cum ne-am imaginat noi că ar fi. Un exemplu foarte bun din Biblia evreiască este povestea lui Ilie, în prima carte a Regilor. După mare victorie în fața profeților lui Baal, Ilie este amenințat de către regină și se simte terminat, nu mai vede nici o speranță, fuge și se ascunde în deșert. Această fugă ajunge să devină un pelerinaj, un pelerinaj spre Muntele Horeb, spre muntele Sinai. Și acolo vede cumva felurile în care Dumnezeu a fost prezent până atunci: un vânt mare, o furtună, un cutremur de pământ. Dar de fiecare dată, povestea ne spune: și Dumnezeu nu era prezent în aceste lucruri. Iar apoi aude o voce liniștită, sau „un sunet de liniște adâncă”. Și aflăm că Dumnezeu este prezent în acest mod neașteptat. Așadar, această experiență a lui Ilie a fost necesară pentru a găsi un nou mod în care Dumnezeu este prezent, un nou mod în care Dumnezeu este puternic, foarte diferit de ceea ce se aștepta. Zilele trecute, fr. Emile vorbea despre înviere ca despre un fel de naștere. În Evanghelia după Ioan avem imaginea unei nașteri; este ceva asemănător și aici. În această liniște, care la început pare a fi doar o absență, un gol, poate avea loc o nouă naștere. Și descoperim o prezență a lui Dumnezeu, nesperată, care depășește toate așteptările noastre.

Aceasta este din perspectiva apostolilor. Dar pentru Isus? Ce înseamnă pentru el această Sâmbătă Mare? Primii creștini insistau că Isus a înviat a treia zi. Asta înseamnă că Isus chiar a murit. Era cu adevărat mort. Nu a fost doar o experiență asemănătoare morții; a existat un timp între moarte și înviere. Iar pentru mentalitatea biblică, asta însemna că ceea ce a rămas din Isus după ce spiritul său s-a întors la Dumnezeu, a mers sub pământ, în acest loc dintre lumi, numit Sheol sau Hades, Împărăția Morții. Nu este vorba despre un loc al suferinței, nu ceea ce creștinii numesc Iad. Ci pur și simplu un loc de întuneric și singurătate, un loc fără viață. În Vechiul Testament, uneori credincioșii se întreabă: Dumnezeu este prezent în Sheol? Și nu pot să își dea seama dacă este adevărat sau nu, pentru că Dumnezeu ar trebui să fie pretutindeni, dar acesta este locul cel mai îndepărtat de Dumnezeu. Așa că Isus, om adevărat, coboară în Sheol. Este cu adevărat și în mod real mort. Dar Isus este și Fiul lui Dumnezeu. Și când Fiul lui Dumnezeu merge în Sheol, ceva trebuie să se schimbe. Și acest lucru îl vedem în textul pe care l-am citit, din prima scrisoare a lui Petru. Petru descrie că Isus a mers să predice spiritelor morților, spiritelor din închisoare. A proclamat vestea cea bună celor ce erau deja morți. Și Petru menționează generația lui Noe. Pentru tradiția biblică, oamenii care erau în vremea lui Noe, erau cea mai rea generație din toate timpurile, oamenii cei mai departe de Dumnezeu. Astfel, Isus, când merge în locuința morților aduce vestea bună a vieții și a iubirii lui Dumnezeu în acest loc ce pare cel mai îndepărtat. Și răspunde întrebării Vechiului Testament: prin Isus, Dumnezeu coboară în locuința morților. Un alt text, din scrisoarea lui Paul către Efesieni, spune: „Ce înseamnă „s-a ridicat”, dacă nu [faptul] că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? … ca să împlinească toate”. Deci prin faptul că a coborât în locuința morților, ni se spune că victoria lui Isus asupra morții umple întregul univers. Acest lucru îl vedem într-o icoană care este foarte importantă pentru noi în Taizé - icoana rusă a Învierii. Nu îl înfățișează pe Isus ieșind din mormânt, așa cum avem tendința să pictăm învierea în occident, ci îl arată pe Isus care coboară în Sheol și sub el, porțile morții sunt rupte. Nu mai este un loc separat de viață. Isus stă pe aceste porți, în formă de cruce, și își întinde mâna și ridică un bărbat și o femeie, care îi reprezintă pe Adam și Eva, pe noi toți; un alt fel de a spune că prin învierea sa, Isus coboară în cele mai de jos locuri și aduce vestea bună la toată lumea, chiar și la cei care par a fi cel mai departe. Așadar, nimeni nu e prea de departe pentru a fi atins de iubirea lui Dumnezeu.

Sâmbăta Mare este și o zi de Sabbath. Pentru tradiția iudaică, tradiția biblică, este o zi foarte importantă. Povestea genezei ne spune că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile. În șase zile Dumnezeu a creat universul și l-a încredințat oamenilor, ca să aibă grijă de el. Dar mai este o zi adăugată, ziua a șaptea, o zi în afara controlului oamenilor, o zi ce aparține lui Dumnezeu. Este un mod de a ni se spune că dacă ni s-a dat responsabilitatea de a avea grijă de creație, responsabilitatea noastră nu este absolută, ci relativă. Universul continuă să aparțină lui Dumnezeu.

Din când în când avem nevoie să ne oprim și să ne amintim asta, că Dumnezeu este cel care are controlul. Și asta e și ceea ce descoperim în aceste zile. Oamenii descoperă că nu putem controla totul, că lucrurile sunt în grija lui Dumnezeu și că trebuie să încercăm să fim deschiși spre ceea ce face Dumnezeu. Asta ar putea fi din nou o cauză de neliniște. Simțim că ar trebui să fim în control. Am vrea să putem să controlăm lucrurile. Dar apoi, când descoperim cine este Dumnezeu, descoperim că Sabbath-ul este o imagine a lumii lui Dumnezeu, care este o lume a bucuriei, a libertății, o lume a împărtășirii. Anul sabatic și anul jubiliar sunt perioade când toate datoriile sunt iertate și oamenii ar trebui să trăiască cu adevărat ca frați și surori. Și amintiți-vă că Isus vindeca adesea în zile de Sabbath. Dacă ne amintim sensul Sabbath-ului, ne amintim că lumea pe care Dumnezeu a creat-o ne oferă posibilități mult mai bune decât am găsi dacă noi am avea totul sub control. Așa că acest timp pe care îl trăim și poate această Sâmbătă Mare ne poate ajuta să descoperim lumea ca pe o lume a lui Dumnezeu și să trăim un adevărat Sabbath.

Ultimul lucru este că Sâmbăta Mare este ca o imagine a vieții de credință. Credem că totul s-a împlinit. Isus spune: S-a săvârșit. Și-a dat viața până la capăt. Și cu toate acestea, abia dacă vedem ceva la suprafață. Nu vedem mari dovezi ale victoriei iubirii, ale victoriei vieții. Și totuși credem. Avem încredere. Acesta este felul în care suntem chemați să ne trăim viața: în siguranța victoriei lui Isus asupra morții și a răului, fără ca să vedem întotdeauna semne clare ale acestei victorii. Dar putem vedea unele. În Taizé ne place să vorbim despre semne ale învierii, semne de speranță: oameni, evenimente, care ne dovedesc că de fapt iubirea este mai puternică decât moartea și răul. Și în aceste zile se văd multe semne peste tot în lume, în ciuda tuturor dificultăților. Așa că poate astăzi am putea fi mai atenți la aceste mici semne care ne arată adevăratul sens al vieții. Și să realizăm că în aceste zile în care pare că nu se întâmplă nimic, sămânța a căzut în pământ; crește și în curând va rodi din belșug.

Printed from: https://www.taize.fr/ro_article27865.html - 5 December 2021
Copyright © 2021 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France