Frații în Coreea

Când Cardinalul Kim, pe atunci arhiepiscop catolic de Seul, l-a întâlnit pe fratele Roger în Hong Kong în 1977, acesta a cerut ca frați din Taizé să vină și să trăiască și în Seul, "pentru a-i ajuta pe tinerii din Coreea să-și aprofundeze credința". Primii frați au sosit în Coreea în 1979 / 1980, iar ulterior adăugându-li-se și alții.
Coreea a fost scena unui război teribil, fratricid, între anii 1950-53, care a lăsat răni adânci. De atunci a fost împărțită în două țări, cu o graniță complet închisă între ele.
Bisericile, catolice și protestante, sunt extrem de active în Coreea de Sud, aproape 30 la sută din populație declarându-se creștină. Frații locuiesc într-o casă mică din Seul, la doar câțiva kilometri de granița cu Nordul. Considerând că rolul lor este în primul rând o "prezență ascunsă" de rugăciune și slujire, un mic semn al comunității, frații au dezvoltat o varietate de activități în funcție de posibilitățile lor.
Comunitatea primește tineri care vin să se roage cu ei în casa lor, iar uneori frații conduc rugăciuni sau exerciții spirituale pentru grupuri parohiale. Un frate este implicat în activități pastorale care îi privesc pe cei din închisoare sau pe cei bolnavi în fază terminală. Un alt frate, artist, a proiectat vitralii pentru un număr mare de biserici nou construite din întreaga țară. Unul dintre ei predă la o universitate catolică și a tradus în limba engleză numeroase volume de poezie și ficțiune coreeană modernă. Cântecele comunității Taizé s-au răspândit considerabil în Coreea. Cu ajutor din Franța, a fost uneori posibil să se ofere asistență pentru cei care suferă de foame, sărăcie și boli în Coreea de Nord. Mulți coreeni vizitează Taizé atunci când călătoresc sau stau în Europa.

JPEG - 16.7 ko

JPEG - 16.6 ko

"Oriunde ești, porți în tine una și aceeași chemare. Depinde de tine să ai grijă ca viața ta să reflecte vocația întregii comunități."

Regula de la Taizé

Printed from: https://www.taize.fr/ro_article30545.html - 1 February 2023
Copyright © 2023 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France