de la 18 la 29 ani
pe tot parcursul anului, de duminică până duminică!
de la 15 la 17 ani
Există posibilitatea să includeţi în grup tineri de 15-17ani, cu o motivaţie adecvată.
Pot veni pe tot parcursul anului, de duminică până duminică, atâta timp cât le-a fost bine explicată natura acestor întâlniri. Ar trebui să vină doar dacă au hotărât ei înşişi să participe la aceste întâlniri. În grup trebuie să fie incluşi suficienţi însoţitori cu vârsta peste 20 ani.
Dacă doriţi să aduceţi un grup de tineri adulţi apăsați aici pentru mai multe informaţii.
cu vârsta peste 30 ani
De duminică până duminică, între sfârșitul lunei martie şi mijlocul lunei octombrie. Adulţii peste 30 ani pot veni o singură dată pe an pentru o perioadă maximă de o săptămână (duminică până duminică).
Numărul adulţilor este limitat la 5 pe autocar.
Apăsaţi aici pentru mai multe informaţii.
Părinţi cu copii
De duminică până duminică în lunile iulie și august, sau in jurul Sfântelor Paști (calendar apusen).
Putem primi doar familii formate dintr-unul sau amândoi părinţii, alături de copiii lor. Numărul familiilor care doresc să participe la întâlniri a crescut în ultimii câţiva ani iar spaţiul rezervat lor în Ameugny nu este foarte mare. De aceea cerem familiilor să nu vină în fiecare an, ci mai degrabă la doi ani.
Pentru că întâlnirile se ţin într-un sat separat de Taizé iar nu alături de ceilalţi participanţi, vom accepta familii din România doar dacă acei părinţi au fost anterior la Taizé şi dacă ei călătoresc pe cont propriu sau sunt dispuşi să se separe de restul grupului.
Apăsaţi aici pentru mai multe informaţii legate de întâlnirile pentru familii.
Pot veni doar pentru câteva zile?
Dacă nu reuşiţi să veniţi de duminică până duminică, încercaţi să veniţi de joi sau vineri până duminică, Ia timp până se intră în ritmul întâlnirilor...