În jurul lumii, femei, bărbați și copii sunt forțați să-și părăsească țara. Este suferința cea care le crează motivația de a pleca. Suferință care este mai puternică decât toate barierele care le împiedică mișcarea. Pot să garantez acest lucru, deoarece recent am petrecut câteva zile în Siria. În orașul Homs, amploarea distrugerilor provocate de bombardamente este de neimaginat. O mare parte din oraș este în ruine. Am văzut un oraș-fantomă și am simțit disperarea locuitorilor acestei țări.
Astăzi sirienii inundă Europa; mâine vor fi alte popoare. Fluxurile mari de migrație pe care le vedem sunt inevitabile. Să nu ne dam seama de acest lucruar însemna să fim obtuzi. Căutarea de metode pentru a regla fluxul de migranți este legitimă și chiar necesară, dar împiedicarea lor prin construirea de pereți și ziduri de sârmă ghimpată este absolut inutilă.
Atunci când ne confruntăm cu această situație, frica este de înțeles. Rezistând fricii nu înseamnă că aceasta trebuie să dispară, dar că nu ar trebui să ne paralizeze. Nu trebuie să permitem ca respingerea străinilor să prindă rădăcini în mintea noastră, pentru că refuzul celuilalt este sămânța barbarismului.
Ca prim pas, țările bogate ar trebui să dobândească o conștientizare mai clară a părții lor de responsabilitate pentru rănile istoriei care au provocat și continuă să provoace migrația masivă, în special din Africa sau Orientul Mijlociu. Și astăzi, unele alegeri politice specifice rămân o sursă de instabilitate în aceste regiuni. O a doua abordare ar trebui să îi provoace să meargă dincolo de teama de străini, de diferențele culturale, și să înceapă cu curaj să formeze o noua față pe care migrația a oferit-o deja societăților noastre în Occident.
În loc de a vedea străini ca o amenințare a nivelului nostru de trai sau a culturii noastre, ar trebui să îi primim ca pe membri ai aceleiași familii umane. Și vom constata că, deși fluxul de refugiați și migranți creează dificultăți cu siguranță, acesta poate fi de asemenea o oportunitate. Studii recente arată impactul pozitiv al migrației asupra populației și economiei. De ce atâtea discursuri accentuează atât de mult dificultățile și nu scot în evidență aspectele pozitive? Cei care bat la ușa țărilor mai bogate decât ale lor determină aceste țări să învețe solidaritatea. Nu îi ajută oare să câștige o nouă vitalitate?
Aș dori să menționez aici experiența noastră de la Taizé. Este umilă și limitată, dar foarte reală. Începând cu luna noiembrie, în legătură cu administrația locală, comunitatea municipalităților cărora satul nostru aparține și asociațiilor locale, am găzduit la Taizé unsprezece tineri migranți din Sudan -cei mai multi din Darfur- și din Afganistan, toți provenind din „jungle” din Calais. Sosirea lor a stârnit un spectacol impresionant de solidaritate în regiunea noastră: voluntarii vin să-i învețe limba franceză, medicii îi trateză gratuit, vecinii îi duc în excursii în zonă și plimbări cu bicicleta.... Înconjurați de prietenie în acest fel, acești tineri care au trecut prin evenimente tragice își reconstruiesc viața. Și un astfel de contact simplu cu musulmanii schimbă perspectiva celor din jurul lor.
În sat, acești tineri au fost, de asemenea, bine primiți de familiile din diferite țări -Vietnam, Laos, Bosnia, Rwanda, Egipt, Irak - care au venit la Taizé deceniile trecute și care acum sunt o parte integrantă a comunității noastre. Toți au experimentat o mare suferință, dar aduc vitalitate satului nostru, ca rezultat al bogăției și diversității culturilor lor.
În cazul în care o astfel de experiență este posibilă într-o regiune mică, de ce nu se poate realizata pe o scară mult mai mare? Este greșit să credem că xenofobia este sentimentul cel mai larg răspândit -de multe ori există, mai presus de toate, o mare ignoranță. Odată ce întâlnirile personale sunt posibile, frica se transformă în tovărășie. Acest lucru presupune vederea lucrurilor din punctul de vedere al celuilalt. Prietenia reciprocă este singura modalitate de a pregăti un viitor al păcii.
Prin preluarea împreună a responsabilităților impuse de valul de migrație, mai degrabă decât de a ne juca cu temerile oamenilor, liderii politici ar putea ajuta Uniunea Europeană să-și recâștige impulsul care a fost mult încetinit.
O întreagă generație tânără în Europa aspiră la această deschidere. Suntem conștienți de acest lucru, din moment ce ani de zile am primit pe dealul nostru din Taizé, pentru întâlniri internaționale de o săptămână, zeci de mii de tineri de pe întreg continentul. Ei văd că edificarea Europei își găsește adevăratul sens numai dacă arată solidaritate cu celelalte continente și cu cele mai sărace popoare.
Mulți tineri europeni au dificultăți în a-și înțelege guvernele atunci când acestea își declară intenția de a închide frontierele. Acești tineri cer mai degrabă ca globalizarea economiei să fie asociată cu o globalizare a solidarității și că aceasta să fie exprimată în special prin oferirea unei primiri demne și responsabile a migranților. Mulți dintre ei sunt pregătiți și dispuși să contribuie la acest lucru. Să rămânem încrezători că generozitatea are, de asemenea, un rol major în viața orașului.
