Marți 31 decembrie 2019
Am ajuns deja la finalul Întâlnirii noastre Europene. Încă o dată mulțumim cu căldură celor care ne-au găzduit, familiilor și parohiilor, orașului și regiunii Wrocław ca și întregului popor polonez care a venit să ajute și ne facă să ne simțim bineveniți.
În decursul zilelor petrecute împreună ne-am exprimat dorința de a construi un viitor de pace. În primul rând în viețile noastre personale, în familiile noastre și în locurile în care studiem sau lucrăm.
Cu ochii noștri am văzut o mare diversitate umană și am putut să ne bucurăm de ea. Pe continentul European, fiecare țară, fiecare popor, fiecare regiune contribuie la formarea mozaicului care constituie partea noastră din lume. Decât să încercăm să facem toate continentele noastre să arate la fel, ar trebui să prețuim particularitățile locale și varietatea tradițiilor și a culturilor.
Să nu uităm că istoria a lăsat uneori răni adânci! Să încercăm să înțelegem cum au evoluat diferitele părți ale continentului nostru. Să facem tot ce putem pentru a demasca, în primul rând în noi prejudecățile pe care le avem cu privire la alții. Să nu ne temem de aproapele nostru, să ne ascultăm mai mult unii pe alții.
Libertatea recâștigată de-a lungul întregului nostru continent acum 30 de ani n-a fost obținută ușor. Mulți, mai ales aici în Polonia, au plătit-o cu un preț mare. Pentru unii, înrădăcinarea în credință a fost sursa legământului lor, uneori cu riscul propriei vieți.
Povestea acestei lupte pentru libertate a fost marcată de unele evenimente surprinzătoare, ca de exemplu iertarea pe care creștinii polonezi au acordat-o poporului german după cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a contribuit la împăcare, la un nou început care constituie unul dintre miracolele întâmplate pe continentul nostru.
Dacă astăzi ne amintim de astfel de evenimente, care au avut loc în timpuri de tensiune și neînțelegere, este pentru găsi o speranță că și acum un nou viitor este cu putință. Bineînțeles, provocările sunt diferite, după cum am putut vedea prin temele atinse la atelierele din zilele acestea.
Acum fiecare dintre noi se va întoarce acasă, dar mai mult ca niciodată suntem conștienți că suntem parte dintr-o mare comuniune, și anume Comuniunea Bisericii. În orașul Wrocław ați reîntinerit fața Bisericii.
Într-o lume schimbătoare, trebuie să identificăm noi moduri de a vesti Evanghelia. În disponibilitatea și încrederea arătate de Maica Domnului, găsim un exemplu: la o vârstă fragedă, ea a acceptat inimaginabilul, să devină mama lui Hristos, deschizând astfel calea către un nou început pentru omenire.
Odată cu evoluția umanității, acum când ne aflăm la un punct de cotitură, să ne lăsăm îndrumați de adevărul, smerenia și bucuria lui Hristos! În acest mod, vom putea pregăti căile pe care Dumnezeu să ajungă și să rămână printre noi. Dumnezeu ne va dărui imaginația de care avem nevoie pentru a merge mai departe către lumea de mâine, să rămânem mereu în mișcare dar să nu ne lăsăm dezrădăcinați!
Luni, 30 Decembrie 2019
Tocmai am citit una din primele pagini ale Bibliei. Această relatare poetică a creației subliniază responsabilitatea pe care o are omul în univers: aceea de a avea grijă și de a proteja pământul. Această responsabilitate este încredințată de către Dumnezeu umanității.
Aș dori să vă mulțumesc și să vă încurajez pe voi, tinerii. Voi vă asumați această responsabilitate foarte serios. În Taizé suntem impresionați să observăm devotamentul pe care îl arătați atât de mulți dintre voi pentru salvarea creației, protejând biodiversitatea și simplificându-ne stilul de viață.
Noi, cei din generația mea, ar trebui să ne cerem iertare deoarece am neglijat atât de mult această resposabilitate. Consumerismul a ocupat prea mult spațiu, ca și cum fericirea ar depinde doar de aceasta. Ne încurajați să ne schimbăm stilul de viață, astfel încât să devină mai sobru, mai axat pe lucrurile esențiale.
Veți citi mâine dimineață în “Propunerile pentru anul 2020” faptul că în fața urgențelor climatice și de mediu, este posibilă o mărturie comună din partea diferitelor denominații creștine. Da, există aici o chemare de a veni împreună în jurul inițiativelor ecumenice.
Pentru a înfrunta aceste mari provocări ale timpurilor noastre, trebuie să știm unde putem găsi sprijin. Aceste zile, ne lăsăm inspirați de cuvintele: “Mereu în mișcare, niciodată dezrădăcinați”. A fi mereu în mișcare nu înseamnă să trăiești într-o permanentă instabilitate; trebuie să ne păstrăm rădăcinile plantate într-o realitate care nu se schimbă.
Recent, am vorbit cu unul dintre voluntarii care au petrecut câteva luni în Taizé. Ea este de origine din Japonia și a făcut parte din echipele de voluntari care au ajutat victimele tsunami-ului din regiunea Fukushima. Parcă încă o aud spunând: „Atât de mulți oameni acolo au fost dezrădăcinați, au pierdut totul”.
Uneori ne simțim atât de neajutorați în fața suferinței. Să ne amintim că rugăciunea este o cale care rămâne mereu deschisă înaintea noastră. Schimbă ceva dacă încredințăm lui Dumnezeu o persoană sau o încercare prin care trecem? Nu știm, și din fericire, nu putem să măsurăm exact cum răspunde Dumnezeu rugăciunilor nostre. Dumnezeu depășește cu mult calculele noastre.
Dar un lucru este cert: încredințând totul lui Dumnezeu, devenim profund solidar cu vecinul nostru; ne unim cu solidaritatea lui Hristos Însuși care suferă și astăzi cu aceia care trec prin încercări. Rugăciunea ne pune în mișcare; ne face responsabili pentru alții și pentru noi înșine.
Atunci când începem să ne rugăm, poate că suntem distrași, sau nă dăm seama că vin cuvintele cu dificultate. Să ne amintim în acele momente că, în interioritatea noastră cea mai profundă, se găsește Iisus Hristos și că El ne cunoaște. Rugăciunea noastră poate e foarte săracă, dar El ne înțelege inima. Să îndrăznim să petrecem câteva momente de rugăciune împreună cu El, singuri sau în împreună-rugăciune cu alții.
În această seară, aș dori să vă mulțumesc din nou vouă, tuturor celor care ne-ați primit, în special celor care v-ați deschis ușile ca să găzduiți pelerini, de asemenea liderilor comunităților creștine din Wrocław și autorităților civile. Unii dintre aceștia sunt cu noi în această seară.
Pelerinajul nostru al încrederii continuă. Nu mult peste un an, va avea loc o etapă nouă și excepțională: împreună cu tineri din diferite țări vom merge în Țara Sfântă. Aceasta va avea loc în Februarie 2021. După Întâlirea noastră din Beirut în martie anul trecut, dorim să exprimăm solidaritatea noastră cu toți cei care își doresc pacea în Orientul Mijlociu.
Dar chiar înainte de aceasta va avea loc următoare Întâlnire Europeană. Ne vom întâlni într-o țară mult-iubită de către noi toți. Ne vom întoarce în Sudul Europei. Începând cu 28 decembrie 2020 până în 1 ianuarie 2021, suntem așteptați în la Torino, în Italia.
Duminică, 29 Decembrie 2019
În această seară, aș dori să vă spun câteva cuvinte despre un eveniment recent în cadrul pelerinajului nostru, al încrederii: întâlnirea tinerilor din Cape Town, Africa de Sud, ținut la invitația diferitelor Biserici din oraș.
Africa de Sud este o țară măreață care a arătat lumii puterea sa de a se opune apartheidului și a fost un ecemplu de tranziție non-violentă. Cu toate acestea rănile istoriei sunt încă adânci – frații noștri care au petrecut acolo doi ani au putut observa aceasta.
Albi, negri și persoane de culoare au moduri de viață diferite și nu se prea întâlnesc. Locuiesc în zone separate între care există câteva poduri. Într-un asemenea context, a fost dificil să cerem oamenilor să primească un tânăr pentru cinci zile fără a avea informații dacă această persoană va fi de origine albă, neagră sau de ambele origini.
În cadrul uneia din întâlnirile pregătitoare, o femeie a spus: “Bineînțeles că ne este frică, dar știm că trebuie să ducem la îndeplinire aceasta”. A-ți deschide ușa unui străin nu este niciodată ceva ușor. În Cape Town, provocarea a fost și mai mare.
La începutul întâlnirii, m-am adresat unui grup de 2000 de persoane: “Nu avem nici un mesaj special pentru voi din Taizé. Voi sunteți cei care trăiți mesajul Întâlnirii primindu-vă unii pe alții”.
În toate țările noastre suntem chemați să-I primim pe cei care provin din alte locuri, uneori de departe. Aceasta ne provoacă și ne poate face să ne simțim în nesiguranță. Dar în același timp, ne îmbogățește enorm. În Polonia, primiți mulți ucraineni care vin să lucreze aici. Din acest punct de vedere, suntem fericiți că la întâlnirea noastră, al doilea cel mai mare grup de participanți, după polonezi, sunt ucrainenii.
Din propria noastră experiență în Taizé, pot să vă spun că primind refugiații chiar și noi ne îmbogățim, primim noi mai mult decât dăruim. Bineînțeles. Nu este întotdeauna ușor. Una din încercările cu care a trebuit să ne confruntăm a fost moartea unei persoane tinere numite Samir. După ce și-a părăsit pământurile natale din Sudan, a fost sclavizat în Libia, mai apoi a trecut Mediterana într-o barcă improvizată.
Dar apoi, o boală de inimă i-a răpit viața după doar câteva săptămâni de la venirea sa în Franța. A fost o mare lovitură. Câteva luni mai târziu, când eram în Sudan i-am vizitat mama. Când am întâlnit-o în modesta ei casă din Khartoum, nu se oprea din plâns.
La un moment dat, ea s-a încurajat singură și a zis : „Dumnezeu ni l-a dat, Dumnezeu ni l-a luat; numele Domnului să fie binecuvântat”. Nu voi uita niciodată această întâlnire. Țin în inima mea aceste cuvinte ale acestei mame, care este musulmană.
Alții trăiesc ca străini pe acest pământ, nu pentru că ar veni de departe, ci pentru că sunt marginalizați. Suferința lor se datorează singurătății sau abandonării, abuzării, bolilor, nesiguranței sau lipsei locului de muncă.
Chiar și atunci când nu le lipsește nimic material, unii se întreabă ce sens poate avea viața lor, deoarce simt că aparțin nici unui loc și se simt străini pe pământ. Cum putem să ne apropiem de ei, să-i ascultăm, și le fim aproape?
Atenția pentru ceilalți și fraternitatea sunt printre cele mai importnte valori. Mâine dimineață, în parohiile în care sunteți găzduiți, veți putea reflecta în grupuri de discuție la aceasta, pornind de la textul pe care l-am auzit în această seară.
Să ne amintim cum Iisus s-a îndreptat către bolnavi, către cei excluși și către străini. Vom găsi astfel inspirație când ne întrebăm cum putem să acționăm și noi în zilele noastre.
Sâmbătă, 28 Decembrie 2019
Astăzi a avut loc o mare zi de primire – Vă doresc un început bun al acestei întâlniri! Este o mare bucurie să fim împreună aici în Wrocław și în Polonia, pământ care deja a primit patru Întâlniri Europene: două aici, una în Vașovia și ultima în Poznań.
Deja din această seară aș dori să mulțumesc tuturor celor care ne primesc. Ce ospitalitate minunată! Primirea tinerilor în familii este un gest evanghelic. În Polonia se spune: "Gość w dom, Bóg w dom" – “Un oaspete în casa noastră este Dumnezeu în casa noastră”.
Astăzi, când ați ajuns ați primit “Propunerile pentru anul 2020”. Acestea poartă titlul generic “Mereu în mișcare, niciodată dezrădăcinați”. Aceste cuvinte au fost folosite pentru prima dată acum câțiva ani pentru descrie viața unei femei poloneze Urszula Ledochowska.
O femeie care a avut o viață avant-la-lettre, cetățean al Europei, vizitând multe țări unde surorile din congregația Ursulinelor, căreia ea îi aparținea, începeau să fondeze comunități. Câteva din aceste surori trăiesc acum la Taizé și, împreună cu surorile Sf. Andrei, ne ajută să primim și să însoțim tinerii în comunitatea noastră.
Aici în Polonia, credința a dăruit oamenilor rădăcini puternice și le-a permis să arate mult curaj și îndrăzneală, chiar în momente de încercare. Noi, la rândul nostru, am dori să aprofundăm rădăcinile credinței noastre, primind iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare în parte și pentru toți laolaltă.
Suntem uniți aici într-o mare diversitate de popoare, origini și opinii. Această diversitate nu ne împiedică de la a face o experiență de comuniune. Din contră, ne aduce fără îndoială în contact cu iubirea lui Dumnezeu pentru noi: este Dumnezeu Cel care vrea să ne adunăm în unitate, prin Hristos care este comuniune.
Suntem uniți aici în diversitate și aceasta este o mărturie care transcede granițele Bisericii. În mijlocul încercărilor lumii de astăzi și al problemelor cu care se confruntă continentul european astăzi, dorim să ducem și mai departe acest mesaj de comuniune.
În 1989, ne găseam aici în Wrocław – era un moment istoric! O adiere de entuziasm și libertate se simțea și ne dădea speranță. Astăzi, această nouă etapă a Pelerinajului nostru al Încrederii are loc într-un context mult mai dificil.
Întâlnirea noastră în sine este cea mai importantă: dorim să aprofundăm unitatea și solidaritatea pentru a putea împlini responsabilitățile noastre în lume.
În această unitate și solidaritate pe care încercăm s o trăim, ne dorim ca cei mai sărai să-și aibe locul. În parohiile care vă primesc veți întâlni persoane care îi ajute pe cei care sunt marginalizați sau bolnavi, care vizitează prizonieri, străini și alte categorii defavorizate. Ei sunt adevărate semne de speranță.
Mereu în mișcare dar niciodată dezrădăcinați. În această seară auzim pasajul din Cartea Facerii (Genezei) care ne prezintă figura lui Avraam, și care subliniază modul în care acesta a părăsit totul și, încrezându-se în promisiunea lui Dumnezeu, s-a îndreptat împreună cu soția sa Sarah înspre un pământ pe care ei nu îl știau.
Să îndrăznim să fim acum tot atât de radicali pe cât erau ei! Să credem că Dumnezeu ne conduce. Dumnezeu ne face să părăsim frica și să experimentăm încrederea. Încrederea în Dumnezeu, încrederea în alții. Această încredere în Dumnezeu ne face să lăsăm în urmă garanțiile noastre false.
Fie ca noi să ne bazăm pe prezența Duhului Sfânt. Ne va dărui curaj în timpuri de încercare, și de asemenea, ingeniozitatea necesară acestei etape a umanității, când totul se schimbă cu o viteză amețitoare. Da, Dumnezeu ne face să părăsim frica și să experimentăm încrederea!
Copil: În fiecare seară, vom citi din listă țările din provin toți participanții. Numele reprezintă o mare diversitate de popoare. Suntem bucuroși să avem în seara aceasta persoane care provin din …
În diferite locuri unde suntem adunați, rugăciunea va continua acum prin cântare în jurul Crucii. Fiecare din noi poate să vină și să-și plece fruntea pe Cruce pentru a încredința lui Dumnezeu povara noastră și a celor din jur.