Atât de mulți oameni caută sensul vieții lor. Ei caută ceva mai profund decât promisiunile facile care ne invadează atât de des ecranele. Oare nu este omul creat pentru adevărata rațiune de a fi? Ce ne poate ajuta să o descoperim?

Când încercăm să trăim cu încrederea credinței, ne întrebăm uneori: Ce vrea Dumnezeu de la mine? Avem atâtea dorințe. Care este drumul pe care îl pot parcurge împreună cu Dumnezeu?

În anul care a trecut, am primit la Taizé vizita unor tineri din Ucraina, Palestina, Liban, Nicaragua, Myanmar și din alte locuri unde războiul și conflictele fac ravagii. Credința lor și dorul lor de pace dreaptă și durabilă au fost pentru noi o inspirație. Am auzit și mărturii ale unor persoane care lucrează în Gaza sau care au familia acolo. Vedem durerea celor ale căror rude au fost luate ostatice și auzim strigătul celor care tânjesc după dreptate sub regimuri opresive.

Am petrecut, de asemenea, un timp cu frații din comunitatea din Taizé care trăiesc în mici fraternități în Brazilia și Cuba. Brazilia este încă marcată de moștenirea sclaviei și de mari inegalități. Totuși, există oameni care refuză să renunțe; ei luptă pentru a fi alături de cei mai săraci. Mă gândesc în special la o comunitate din orașul Salvador, unde persoane fără adăpost dorm în biserică și se ajută între ele.

În Cuba, am văzut un popor curajos, confruntat cu dificultăți uriașe. Am întâlnit o bunică ce își dăduse toate economiile pentru ca nepotul ei să aibă ce îi trebuie la începutul anului școlar. Mama lui, ca mulți alți cubanezi, emigrase în căutarea unui viitor mai bun.

În multe locuri, oamenii se întreabă: Cum mă pot folosi de libertatea care mi-a fost dată pentru a arăta solidaritate cu cei ce suferă? Ei caută căi pentru a face real dorul lor de a iubi și îngriji, pentru a da sens vieții lor prin ajutor și slujire.

Lumea noastră este atât de frumoasă, dar și atât de nedreaptă. Care este locul meu în toate acestea? Ce mi se cere să fac? Aceasta este întrebarea pe care o simt adesea în inima mea, în fața complexității vieții și a alegerilor cu care mă confrunt.

În Evanghelia după Ioan, primele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt: „Ce căutați?” Am împărtășit această întrebare cu un grup de șase tineri voluntari din Taizé, veniți din șase țări de pe patru continente. Ceea ce urmează se inspiră din ceea ce mi-au împărtășit ei.

Lor și tuturor voluntarilor care contribuie la organizarea întâlnirilor la Taizé, petrecând timp cu noi pentru a se ruga și a aprofunda chemarea lui Hristos în viața lor, le spun: mulțumesc.

frère Matthew

 

În căutarea liniștii

După o săptămână la Taizé, întrebați ce a fost cel mai important pentru ei, mulți tineri vorbesc despre experiența tăcerii. Într-o lume hiperconectată și în continuă mișcare, acest lucru poate părea surprinzător.

Când ne luăm timp și ne desprindem de fluxul neîntrerupt de informații, tăcerea este uneori locul unde ne întâlnim cu adevărat pe noi înșine și întrezărim o realitate mai mare.

În frumusețea creației lui Dumnezeu, adierea vântului, șopotul unui pârâu și cântecul păsărilor ne pot cuprinde și și ne pot conduce spre tăcerea interioară, unde comuniunea cu tot ceea ce există devine tangibilă. O noapte înstelată ne poate umple de uimire.^*

Iisus Hristos a intrat în lume în tăcere:^* „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi.”^* Cel care era la Dumnezeu și era Dumnezeu înainte de începutul tuturor lucrurilor a venit să locuiască cu noi printr-o naștere smerită și săracă, în tăcerea nopții:^* lumina care luminează în întuneric.

Tăcerea aceasta nu este un gol. Ea devine un loc de întâlnire. În tăcere nu suntem singuri, dar ne împotrivim ei, căci mintea noastră e plină de atâtea lucruri. Așa cum spune Regula de la Taizé: „Dacă ești neatent, întoarce-te la rugăciune de îndată ce observi distragerea, fără să te plângi de ea.”^*

Cu multe secole în urmă, cineva se ruga: „Inima îmi spune din partea ta: Caută fața Mea! Fața Ta, Doamne, o caut.”^* În tăcerea inimii noastre, vom reveni neîncetat să-L căutăm pe Dumnezeu?

Rugăciunea este adesea, înainte de toate,^* o dorință, o tânjire tăcută după pace în prezența lui Dumnezeu. Când nu știm cum să ne rugăm, Duhul Sfânt este acolo, rugându-se în noi prin suspine negrăite.^* Ascultând acea parte cea mai profundă a inimii noastre, putem înțelege că acolo locuiește Duhul Sfânt. Acolo mă aflu față în față cu mine însumi și cu Dumnezeu, care respiră în mine.

Dumnezeule cel viu, învață-mă să Te caut în tăcerea inimii mele, în frumusețea creației, în ascultarea Cuvântului Tău, în primirea prezenței Tale smerite.

Ne putem angaja să petrecem în fiecare zi un timp în tăcere pentru a intra în prezența lui Dumnezeu? Poate că am putea începe cu doar cinci minute. Poți începe prin a citi un scurt pasaj din Biblie, sau adu mulțumire pentru ceea ce ai primit în ziua care a trecut; sau pur și simplu ia-ți timp să stai liniștit.

 

În căutarea unei direcții

Tăcerea face posibil un adevărat discernământ. Atunci când discernem încotro să pornim, tăcerea ne permite să ascultăm ceea ce este mai profund în noi. Avem nevoie și de o libertate interioară pentru a putea face o alegere responsabilă. O astfel de libertate presupune să ne acceptăm limitele, dar fără teamă: frica nu este niciodată un bun sfătuitor, iar Dumnezeu nu forțează niciodată inimile noastre.

Căutăm cu toții un sentiment de apartenență și o anumită siguranță. Și, în căutarea noastră pentru un mod autentic de a trăi, uneori alte persoane sunt cele care ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat. Prin ceilalți putem descoperi, uneori cu surprindere, ceva ce nu am fi aflat singuri.

În Evanghelia după Ioan, doi tineri se află în valea Iordanului împreună cu învățătorul lor, Ioan Botezătorul, în care au încredere. Nevrând să-i păstreze pentru el însuși, Ioan îi îndreaptă către altcineva: către Iisus. Iar ei pornesc să-L urmeze.

Când Mântuitorul îi vede, îi întreabă: „Ce căutați?” Ei răspund: „Învățătorule, unde locuiești?” Iar El le spune: „Veniți și veți vedea.”^*

Aceste două întrebări rezumă întregul proces al căutării și descoperirii unei orientări pentru o viață împreună cu Hristos. Pornind de la dorințele noastre, de la elanurile noastre spre o viață mai plină — „Ce căutați?” — le putem așeza înaintea persoanei lui Iisus — „Învățătorule, unde locuiești?”

Iisus, cel care ne invită: „Veniți și vedeți”, este blând și smerit cu inima; El ne iubește cu o iubire necondiționată, sigură și statornică. Voi îndrăzni eu oare să răspund invitației Sale, în ciuda ezitărilor și chiar a îndoielilor mele?

Doamne Iisus Hristoase, arată-mi calea și ajută-mă să pornesc pe ea!^*

Cine sunt persoanele care mă îndreaptă către Hristos? Ia-ți câteva clipe să fi recunoscător pentru prezența lor în viața ta.

 

În căutarea bucuriei

Unul dintre voluntarii de la Taizé mi-a spus: „În țara mea, tinerii încearcă să supraviețuiască într-o lume care oferă totul; dar în adâncul lor domină frica, anxietatea și depresia.”

Suntem înconjurați de promisiuni de bucurie. Dar atât de multe dintre ele nu conduc la o bucurie durabilă și ne oferă doar o clipă de plăcere trecătoare.

Bucuria izvorăște din adâncul nostru atunci când înțelegem că suntem iubiți pentru ceea ce suntem. Când realizăm că bucuria este un dar, nu ceva ce putem revendica, descoperim în noi disponibilitatea de a o primi. Atunci nu mai încercăm să o producem cu forța, iar ea ne poartă înainte cu ușurință.

Domnul Iisus Hristos a fost invitat, împreună cu prietenii Săi, la o nuntă.^* La un moment dat, vinul s-a terminat. Ceva lipsea: Iisus se afla printre cei săraci. Întâlnindu-i în sărăcia lor, El le dă ceea ce depășește orice așteptare. Ce își dorește pentru ei este bucuria – și face totul pentru ca aceasta să fie posibilă.^*

Îmi amintesc că, în urmă cu mulți ani, mă aflam la Kolkata, în casa mamă a Misionarelor Carității. Pe perete era un citat al Maicii Tereza, care îmi amintea că Dumnezeu ne primește cu fragilitățile noastre și nu ne cere să fim perfecți. Nu avem nevoie să fim mereu puternici.

Sărăcia noastră interioară ne poate conduce adesea să ascundem cine suntem cu adevărat, în adâncul nostru. Dar dacă acceptăm să stăm înaintea lui Hristos cu mâinile goale, El vine să le umple, transformând puțin câte puțin această sărăcie.

Chiar și în momentele de tristețe, când bucuria pare departe, putem să ne amintim cum Iisus vorbea despre o bucurie pe care nimeni nu o va putea lua de la noi.^*

Dumnezeule milostiv, am dori să primim bucuria Ta, indiferent de situația în care ne-am afla. Când înțelegem că Tu ne iubești și ne deschizi calea către o viață care nu se va sfârși niciodată, bucuria izvorăște din adâncul nostru.

Reflectează la ceea ce putem face pentru a aduce bucurie altor persoane. Întâlnește-te cu cineva în persoană, nu doar virtual. Uneori, oferind un serviciu smerit în mod liber altora, primesc înapoi mult mai mult decât mă așteptam, mai ales atunci când văd bucuria de pe chipul celor pe care îi slujesc.

 

În căutarea unui sens

În fiecare dintre noi există o sete de sens. Unde putem astâmpăra această sete? În mijlocul vieților noastre aglomerate, o voce discretă ne șoptește în interior că suntem iubiți.

Un conducător religios, numit Nicodim, aflat în căutarea unui adevărat sens al vieții lui, a auzit vorbindu-se despre Iisus.^* El a venit la El noaptea, căutând un mod de a exprima ceea ce purta în sine.

Întrebările noastre cele mai profunde despre credință, viață și moarte, sens și scop rămân adesea nespuse. Dar, atâta timp cât ele nu sunt rostite, ceva în noi rămâne nesatisfăcut – așa cum s-a întâmplat și cu Nicodim.

În căutarea noastră, vom avea curajul să urmăm întrebările până ne conduc la izvorul vieții? Poate nu vom găsi toate răspunsurile; dar îndrăznind să-L urmăm pe Hristos, ajungem în punctul în care trebuie să ne încredințăm lui Dumnezeu cu o încredere lucidă.^* Atunci descoperim iubirea Sa ocrotitoare și bunătatea Sa.

Sensul vieții Domnului Iisus Hristos nu a fost să judece omenirea, ci să-i permită fiecărui om să înțeleagă că este iubit de Dumnezeu. El vine să ne arate calea unui iubirii tot mai mari. Acesta este secretul Lui.

Nicodim s-a apropiat de lumină pas cu pas. La un an sau doi după ce L-a întâlnit pe Iisus în noapte, el ia apărarea Lui în fața autorităților din Ierusalim.^* Câteva luni mai târziu, când Iisus este răstignit, Nicodim dă dovadă de un mare curaj.^* El îndrăznește să aparțină grupului ucenicilor Mântuitorului. Curajul lui îl conduce în comunitate.

Condu-mă, lumină blândă, prin întunericul ce mă înconjoară, condu-mă mai departe… Nu cer să văd departe în zare; un singur pas îmi este de ajuns.^*

Încearcă să organizezi o întâlnire în care fiecare persoană vorbește despre modul în care își găsește sensul în viață. Pentru unii, acesta poate veni din credința lor; pentru alții, printr-o formă de acțiune; iar alții pot avea mai multe întrebări decât răspunsuri. O astfel de împărtășire și ascultare atentă poate fi o modalitate de a ne încuraja unii pe alții. Dacă pare potrivit, întâlnirea poate începe cu un cântec de invocare a Duhului Sfânt și se poate încheia cu un cântec de mulțumire.

 

În căutarea unei lumi drepte

Injustiția – fie că este vorba de devastare ecologică,^* inegalități, violență, opresiune sau război – trezește în noi felurite emoții: indignare, mânie, tristețe, uneori disperare. Dar atunci când decidem, pe bună dreptate, să i ne opunem, nu există riscul de a ne închide în propriile opinii, până acolo încât să nu mai vedem dincolo de ele?^* Putem chiar deveni prizonierii propriului algoritm, prinși în polarizarea care amenință societățile noastre.

Să ieșim din propriile noastre cadre și să permitem ca punctele de vedere diferite să ne interpeleze, chiar dacă este imposibil să ajungem la un acord.

Uneori trebuie să fim pregătiți să ținem împreună realități complexe, acolo unde nicio soluție nu pare posibilă.^* Ascultarea poveștilor venite din diferite părți poate fi copleșitoare, dar a nu le asculta ar fi nedrept.

După rugăciunea de seară în biserica din Taizé, o tânără mi-a spus: „Trebuie să recunosc violența care există în mine, dar și să o țin alături de nevoia mea de contemplație.” Mi s-a părut eliberator. În loc să suprime acel sentiment sau să se prefacă că nu există, ea l-a pus în legătură cu setea ei de Dumnezeu.

Există pericolul ca forțele distructive din fiecare dintre noi să pună stăpânire pe noi. Este atât de ușor să demonizăm persoane – chiar națiuni întregi. Atunci riscăm să fim trași într-o spirală a violenței și să o perpetuăm. Contemplația – rugăciunea – ne deschide către o altă dimensiune; ne conduce la împăcarea cu ceea ce purtăm în noi și ne ajută să găsim căi de a construi punți.

Duhul Sfânt este acolo pentru a ne conduce pe calea în care putem face alegeri curajoase. Fratele Roger, fondatorul comunității noastre, vorbea despre o „violență creatoare a făcătorilor de pace”^* – o energie interioară orientată spre bine, care ne împiedică să părăsim calea Evangheliei.

Iisus întruchipează lumea dreptății și a relațiilor juste pe care Evangheliile o numesc Împărăția lui Dumnezeu. Și totuși, El se mânie și răstoarnă mesele schimbătorilor de bani în Templu, pentru a face loc lui Dumnezeu.^* Vorbește cu vehemență împotriva ipocriziei religioase, dar știe și să primească un lider religios precum Nicodim. Este familiar cu fariseii și le acceptă ospitalitatea,^* iar în același timp ia masa cu cei excluși din societate. Are o iubire neclintită pentru oile pierdute ale poporului Său, Israel,^* dar admiră credința unui ofițer roman și îi vindecă fiul;^* se lasă interpelat de credința unei femei păgâne întâlnite în călătoria Sa.^*

Asumând riscul de a intra în relație cu oameni diferiți de El,^* Iisus trezește încredere și manifestă puterea împăcării lui Dumnezeu.

Dacă știm că lumina strălucește în întuneric și că, prin gesturi simple de bunătate umană, iubirea lui Dumnezeu poate birui, atunci suntem liberi să acționăm.

Doamne Iisuse Hristoase, în viața Ta pe pământ nu ai ezitat să denunți nedreptatea, dar ai căutat să construiești punți cu cei pe care i-ai întâlnit pe cale. Sporește în noi setea de a depăși separările care despart oameni și națiuni, pentru ca dreptatea să înflorească pe pământ.

Ce pași concreți putem face pentru a construi punți acolo unde există dezbinare? Este dificil ca o singură persoană să acționeze de una singură. Reflectează împreună cu alții; adunați ideile; apropiați-vă ca grup de cei aflați la marginile societății. Ce înseamnă să ascultăm persoane care au opinii diferite de ale noastre, să înțelegem temerile lor, rămânând în același timp fideli valorilor Evangheliei?

 

În căutarea comunității

O voluntară de la Taizé mi-a spus: „Vreau să trăiesc în acord cu valorile mele și cu cele ale Evangheliei. Când iau o decizie, mă întreb dacă este acceptabilă pentru ceilalți, pentru planetă și pentru mine. Vrem să construim o lume mai bună.”

Trăirea comuniunii între noi, cu creația, cu Dumnezeu – după izolarea pandemiei, suntem oare pregătiți să reconstruim o lume a comuniunii,^* o lume a grijii?^* Totul este legat; aparținem unii altora în casa noastră comună, creația care ne-a fost dăruită.

La picioarele Crucii, comunitatea lui Iisus Hristos se destrămase. Iuda L-a trădat. Petru s-a lepădat de El. Cei mai mulți dintre prietenii Lui au fugit. Toată lucrarea lui Iisus de a construi o viață de comuniune iubitoare, deschisă tuturor, părea spulberată. El își asumase riscul de a-și da viața chiar și pentru cei care aveau să-L respingă. Dar, în cea mai întunecată clipă, comunitatea renaște la picioarele Crucii.^*

Potrivit Evangheliei după Ioan, patru femei și un singur bărbat rămân cu Iisus până la capăt. Fără cuvinte, doar prezenți. Ei devin martori ai comuniunii pe care Hristos continuă să o creeze chiar când totul pare pierdut.

Ostilitatea și respingerea rup comuniunea umană. Pe Cruce, Iisus ia asupra Sa această ostilitate și respingere, reconstruind comuniunea chiar în momentul celei mai mari suferințe.^*

Pe Cruce, Domnul Iisus îl încredințează pe ucenicul Său iubit mamei Sale ca pe un alt fiu, iar acesta – reprezentând toți ucenicii pe care Iisus îi va iubi – o ia la el acasă. Se naște o nouă familie: comunitatea celor care cred în Iisus Hristos, Biserica – născută nu din triumf omenesc, ci dintr-o iubire mai mare decât tăcerea mută a suferinței. Cine ar putea fi exclus dintr-o asemenea comuniune?^*

În Biserică suntem chemați să stăm împreună cu cei care suferă, cu victimele nedreptății.^* Suntem cu toții oameni, chemați să ne primim unii pe alții cu dreptate și integritate, respectând libertatea și demnitatea fiecărei persoane.

Iisus își încheie lucrarea când moare în ajunul Sabatului, a șaptea zi,^* așa cum Dumnezeu încheiase lucrarea creației în ziua a șaptea, când a văzut că toate „erau foarte bune”.^* Dar dăruirea vieții Sale pe Cruce este începutul unei noi creații. Moare printr-o moarte violentă, însă „râuri de apă vie”^* izvorăsc din trupul Său:^* aceasta apă nu este altceva decât Duhul Sfânt care reînnoiește fața pământului.

Trupul lui Hristos este pus într-un mormânt nou, într-o grădină – grădina în care pământul nostru este chemat să se transfigureze.^* Și în tăcerea celei de-a șaptea zi care urmează, creația rănită, din care facem parte și care ne este încredințată, începe transfigurarea ei tainică.

Doamne Iisuse Hristoase, Ți-ai dat viața pentru fiecare persoană și ne arăți până unde ești dispus să Te dăruiești pentru noi. Fă-ne să stăm la picioarele Crucii Tale împreună cu mama Ta, Maria, și cu ucenicul Tău iubit și să primim ceea ce ne spui.

Alături de cine suntem chemați să stăm? Cum trăim experiența comunității? Studenții pot împărți o casă, se pot ruga și pot lua mesele împreună, mai ales cu studenți veniți din alte țări; alții se întâlnesc săptămânal în casa cuiva. Fă-i să se simtă bineveniți pe cei care se simt excluși din comunitate, depășind sentimentul de nedreptate într-un mod simplu.

 

În căutarea păcii

Tânjim după pace – pace interioară și pace în această lume pe care Dumnezeu o iubește atât de mult. Un slujitor din secolul al IV-lea spunea: „Începeți lucrarea păcii în voi înșivă, astfel încât, odată ajunși la pace, să puteți aduce pacea și altora.”^*

Când Iisus o întâlnește pe Maria Magdalena în grădină în dimineața Paștelui, o întreabă: „De ce plângi? Pe cine cauți?”^* Lacrimile ei se transformă în bucurie când își dă seama că Cel pe care-L căuta nu a fost înfrânt de moarte. Iisus o trimite apoi să împărtășească prietenilor Săi ceea ce a văzut și a auzit.

La scurt timp după aceea, când Iisus îi întâlnește și ei sunt încă plini de frică, primele Lui cuvinte sunt: „Pace vouă!”^* Intruând în frica lor, El îi deschide către pacea prezenței Sale. Suflând asupra lor Duhul Sfânt, le încredințează responsabilitatea de a continua lucrarea Sa de împăcare.

Pacea pe care Iisus le-a promis-o înainte de moarte, o „pace pe care lumea nu o poate da”,^* este mult mai mult decât absența conflictului. Cuvântul biblic shalom include ideea de restaurare, întregire. Aceasta este pacea lui Dumnezeu încredințată nouă, pentru ca noi să o cultivăm și să o facem să crească.

Când îi ajutăm pe ceilalți să descopere libertatea și pacea care le sunt dăruite, când facem ceea ce putem pentru a dărâma barierele de ostilitate care îi separă, atunci participăm la însăși viața lui Dumnezeu. Și când privim creația cu uimire și recunoștință și avem grijă de ea, nu mergem oare pe aceeași cale?

Avem cu toții nevoie să ne lăsăm cuprinși de pacea pe care Hristos Înviat o promite fiecăruia dintre noi. Astfel putem merge împreună, însoțindu-ne unii pe alții și semănând speranță,^* pas cu pas. Prin cele mai simple gesturi, vom căuta să devenim semne ale împăcării, pelerini ai păcii, fiecare în felul său, acolo unde Dumnezeu ne-a așezat.

Ascultă vocile celor care suferă din cauza conflictelor ucigătoare sau a violenței cu care ne confruntăm în societățile noastre. Menținerea contactului cu persoane care trăiesc în zone de război poate fi o modalitate de a face acest lucru. Sprijină-i pe cei care luptă pentru dreptate în țări cu regimuri opresive sau cu guverne care promovează războiul. Ar fi unii dintre acești oameni dispuși să-și împărtășească mărturia? Pregătește o seară de rugăciune pentru pace și împărtășește câteva dintre aceste mărturii. Ascultă ce ne spune Duhul Sfânt astăzi.

Dumnezeule al iubirii, binecuvântează-ne. Prin Duhul Sfânt, călăuzește întotdeauna pașii noștri în timp ce mergem împreună cu Hristos cel Înviat. Fă-ne să devenim pelerini ai speranței, pelerini ai păcii.