Când deschidem Sf. Evanghelie, fiecare dintre noi poate spune: « aceste cuvinte ale lui Iisus sunt mai curând ca o scrisoare foarte veche, scrisă într-o limbă necunoscută. Dar atâta timp cât este scrisă de către cineva care mă iubeşte, voi încerca să-i înţeleg sensul şi să pun imediat în practică puţinul pe care l-am înţeles.”…

Cunoştiinţele vaste nu sunt importante la început. În timp, acestea vor avea o mare valoare. Dar prin inimă, în profunzimile sinelui, fiinţa umană începe să înţeleagă Taina Credinţei. Cunoştiinţele vor veni. Nu este acordat totul de la început. O viaţă interioară se dezvoltă pas cu pas. Astăzi, mai mult decât în trecut, ne angajăm în credinţă avansând în etape.

În străfundul condiţiei umane se află aşteptarea unei prezenţe, dorinţa tăcută a unei comuniuni. Să nu uităm niciodată că această simplă dorinţă de a-L căuta pe Dumnezeu este deja începutul credinţei.

Mai mult, nimeni nu reuşeşte să înţeleagă toată Sf.Evanghelie izolat faţă de ceilalţi. Fiecare persoană poate spune : « În această comuniune unică care este Biserica, ceea ce eu nu înţeleg din credinţă, alţii înţeleg şi o trăiesc. Eu nu mă bazez doar pe credinţa mea, ci pe credinţa creştinilor din toate timpurile, care ne-au precedat, de la Fecioara Maria şi apostoli şi până la cei de azi. Şi zi de zi, mă pregătesc interior să mă mărturisesc în Taina Credinţei. »

Devine deci evident : credinţa-încrederea în Dumnezeu-este o realitate foarte simplă, atât de simplă încât toată lumea poate să o primească. Este ca o tresărire, reluată de mii de ori pe parcursul existenţei şi până la ultima suflare.

Fratele Roger