În această săptămână avem mai multe motive motive să sărbătorim. Și, precum pe toată perioada verii, este deja o sărbătoare să vă vedem atât de numeroși, veniți din toată lumea în pelerinaj pe colina noastră
Mâine, creștini din lumea întreagă o vor sărbători pe Maica Domnului, pe Sfânta Fecioară Maria. Pe vremea când era încă tânără, ea a primit o veste cu totul surprinzătoare și chiar incredibilă, veste pe care Maica Domnului a primit-o cu încredere: ea a fost chemată să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Cel trimis de Dumnezeu. Acestei cerințe a lui Dumnezeu a răspuns cu DA, chiar dacă nu înțelegea în ce măsură avea să-i schimbe viața. La sfârșitul povestirii despre nașterea și copilăria lui Hristos, Evanghelia după Sfântul Luca ne oferă o cheie pentru înțelegerea credinței Sfintei Fecioare Maria: scrie Evanghelistul Luca: “ea păstra toate cuvintele în inima sa” (Lc. 2,51) în timp ce Mântuitorul creștea.
Maria din Nazaret ne oferă imaginea unei așteptări discrete, dar arzătoare, a lui Dumnezeu. Încrederea și curajul Maicii Sfinte I-au permis lui Dumnezeu să intre în umanitatea noastră, iar Hristos a întâmpinat-o în ceruri când mama Sa s-a mutat la Domnul - aceasta sărbătorim mâine. Ne întrebăm dacă noi ne găsim printre cei care cu încredere și curaj avansăm pe calea indicată de Dumnezeu, pe urmele Maicii Domnului?
Pentru noi, frații, această săptămână constituie și un moment de comemorare : în data de 16 august 2005, fratele Roger a fost ucis chiar în această biserică a Reconcilierii unde noi ne adunăm la rugăciune de 3 ori pe zi. Odată cu trecerea anilor, devenim tot mai recunoscători pentru ceea ce el, Fratele Roger, a început aici, pe colina nostră din Taizé. Da, el ne-a antrenat în această aventură a vieții frățești. Și până astăzi încă ne inspiră. Unul din aspectele pe care aș vrea să-l amintesc din tot tezaurul de cuvinte pe care ni l-a transmis este încrederea sa imensă în generația tânără. În ultima carte pe care Fratele Roger a publicat-o, el a scris un gând pe care aș vrea să vi-l citesc:
„Deși unii tineri sunt speriați de viitor iar această frică îi ține imobilizați, există în lume, și tineri inventivi și creativi. (...) De asemenea, aceștia caută, cu tot sufletul, să pregătească un viitor de pace (...). Mai mult decât își pot da seama, ei sunt deja capabili să facă din viața lor o lumină care strălucește în jurul lor".
Aș vrea să luați aminte la aceste cuvinte ca fiind adresate vouă în această seară. În fața diferitelor amenințări, de orice fel, care ne-ar putea speria, generația vostră este în curs de a găsi răspunsuri. Mulți dintre voi se angajează în lupta împotriva violenței și din grija față de creție împotriva exploatării acesteia de resursele sale. În bucuriile și în durerile existenței noastre, în momentele de fericire precum și în cele de suferință, trebuie să știm, să nu uităm că nu suntem singuri! Urmarea lui Hristos împreună cu alții ne ajută să descoperim o comuniune de prietenie frumoasă pe care o numim BISERICA.
Acum aș doris să vă mai spun ceva referitor la o altă sărbătoare frumosă pe care o s-o trăim mâine seară în această Biserica. În timpul Euharistiei, un frate își va exprima angajamentul său pe viață de a trăi în comunitatea noastră. Fratele Henry vine din Guatemala. Și-a găsit calea înspre Taizé, la început ca voluntar, apoi ca tânăr frate. Acum confirmă dorința lui de a trăi urmându-l pe Hristos în comunitatea noastră. Doresc să transmit părinților lui, fraților lui și nepoatei sale, care au venit special pentru a fi părtași la acest moment împreună cu noi această săptămână, cât de mare este recunoașterea noastră pentru încrederea lor. E adevărat, Taizé e foarte departe de Guatemala. Așadar mulțumim din inimă părinților noului frate Henry că i-au transmis darul credinței și că sunt aici printre noi.
I-am cerut acum lui Andersson sa ne vorbească. Împreună cu o altă tânără - Grecia, amândoi de origine din Venezuela, ei își petrec vara la Taizé ca voluntari. Ne vor vorbi despre provocările pe care le înfruntă tinerii din poporul lor.
Bună seara tuturor! Mulți dintre voi ați auzit deja vorbindu-se despre țara mea: un loc marcat de violență și lipsuri, ați auzit probabil că peste 5 milioane de locuitori au ales să emigreze în America Latină sau în Europa, fugind de lipsa de hrană sau medicamente, de puternica represiune a statului și de sărăcia abundentă care a condus ca salariul minim pe economia să însumeze 5 dolari pe lună.În acest întuneric, tinerii venezueleni muncesc din greu pentru a fi un semn de speranță pentru poporul nostru, atât în interiorul cât și în afara granițelor noastre: cei care emigrează se cofruntă cu creșterea xenofobiei, sunt supuși unei munci foarte grele fiind și izolați, confruntându-se astfel și cu singurătatea. Cei care rămân se confruntă cu lipsa necesităților de bază pentru viață și caută libertatea atât de dorită atunci când își văd cum cei dragi ai lor trebuie să părăsească țara sau chiar mor. Astfel, ei ajung să trăiască de asemenea într-o singurătate amară.
Cu toate acestea nu încetăm să visăm încercând să contruim un viitor mai bun. Nu ne pierdem zâmbetul și dorința de a depăși situația actuală. Nu suntem mulțumiți cu ceea ce avem, dorim să putem oferi mai mult! În această experiență a deșertului pe care o trăiește acum Venezuela, am simțit și mangâierea lui Dumnezeu datorită unor opere de solidaritate, empatie și ospitalitate. Am simțit generozitatea lumii și a Bisericii, prin cei care se roagă pentru Venezuela. Astăzi, mai mult ca oricând, prinde viață în mine, cu gândul la poporul meu, acest cuvânt din Evagheliei: “Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”
Acum, Pablo va citi numele tuturor țărilor prezente la Taizé în această săptămână, care reprezintă o mare diversitate de popoare, iar copilașii vor distribui flori.
[1]
