Pregătită timp de luni de zile cu parohiile şi familiile din oraş şi din împrejurimi, o întâlnire latino-americană a tinerilor a avut loc la Cochabamba, în Bolivia, între 10-14 octombrie 2007. Ea a reunit 7000 de participanţi veniţi din diverse regiuni ale Boliviei, din toate ţările Americii Latine şi din câteva ţări europene. Această “Scrisoare din Cochabamba” pentru anul 2008 a fost publicată în momentul întâlnirii europene a tinerilor de la Geneva, la sfârşitul lui decembrie 2007.

ÎMPĂCAREA, UN FOC

Împreună cu tinerii din toate ţările Americii Latine reuniţi în Bolivia, noi ne-am pus întrebarea: ce căi ale speranţei putem noi să deschidem astăzi?

Marcat de o imensă diversitate socială şi etnică, poporul bolivian caută să avanseze, dincolo de conflicte, spre mai multă dreptate şi pace.

În numeroase locuri de pe pământ, tensiunile actuale provin din rănile istoriei lăsate vii. Unde să găsim o vindecare când sentimentul de neputinţă în faţa nedreptăţilor câştigă teren?

Tinerii reuniţi la Cochabamba au arătat că diversitatea, departe de a conduce în mod necesar la diviziuni sau la rivalităţi, poartă în ea promisiunea unei îmbogăţiri mutuale şi a unei bucurii. [1]

În Bolivia, am descoperit credincioşi curajoşi care exprimă prin toată existenţa lor chemarea Evangheliei să lupte cu o inimă împăcată.

LA IZVORUL RECONCILIERII

Numai într-o comuniune personală cu Dumnezeul viu noi găsim forţele să luptăm cu o inimă împăcată. Fără o viaţă interioară noi nu am putea să mergem până la capătul hotărârilor noastre. În Dumnezeu găsim bucuria, speranţa unei vieţi depline.

Dumnezeu însuşi nu a făcut primul pas către noi? Prin venirea lui Iisus, Dumnezeu se angajează într-un adevărat schimb cu fiecare fiinţă umană. Totul rămânând dincolo de ceea ce putem înţelege, Dumnezeu se face prezent foarte aproape de noi.

Prin iubire El a vrut să ne împărtăşască din existenţa noastră. A devenit om. Şi mai mult: dându-şi viaţa pe cruce, Iisus alege ultimul loc. [2] Luând asupra Lui ceea ce ne separă de Dumnezeu, El îşi asumă propria noastră persoană şi toată omenirea. [3] În schimb, El ne comunică propria sa viaţă. [4] Creaţia întreagă începe deja să fie transfigurată. [5]

Acest schimb cu Dumnezeu se realizează pentru noi în rugăciune: prin Sfântul Său Duh, Dumnezeu vine să locuiască în noi. Prin cuvântul său şi prin taine, Iisus ni se dăruieşte. În schimb, noi putem să abandonăm totul în El. [6]

Nu-i aşa că Iisus a aruncat un foc asupra pământului, acest foc care deja arde în noi?

SĂ ÎMPĂRŢIM PRIETENIA NOASTRĂ CU TOŢI

Focul reconcilierii, nu putem să-l ţinem în noi. El luminează calea care ne conduce să fim artizani ai păcii de aproape sau de departe. [7]

Dacă înţelegem ceea ce Dumnezeu realizează pentru noi, relaţiile noastre reciproce vor fi transformate prin aceasta. Vom fi capabili de o comuniune autentică cu ceilalţi, de un schimb de viaţă în care dăruim şi primim.

Evanghelia ne invită să facem primul pas spre celălălt fără a fi asiguraţi de la început de o reciprocitate.

În anumite situaţii, în special în timpul despărţirilor afective, reconcilierea poate părea de neatins. Să ştim atunci că dorinţa unei reconcilieri este deja începutul. Hristos ia atunci asupra lui ceea ce pare fără ieşire şi noi putem să-I încredinţăm ceea ce are nevoie de vindecare. Acest lucru ne pregăteşte să remarcăm ocaziile de a face un pas, fie el cât de mic, spre o înţelegere.

Reconcilierea poate transforma mai adânc societăţile noastre. Spiritul lui Hristos înviat înnoieşte faţa pământului. Să ne lăsăm antrenaţi de această dinamică a învierii! Să nu fim descurajaţi de complexitatea problemelor. Să nu uităm că noi putem începe cu puţin. [8]

Comuniunea din Biserică ne susţine, este un loc de prietenie pentru toţi. [9] “Pentru noi, Biserica este ca o mamă care-şi ascultă copiii.” Ea îi primeşte, îi consolează.” [10] Aceste cuvinte ale unui tânăr din America Latină ne interpelează: vom şti noi să fim oare reflectarea compasiunii lui Dumnezeu?

În situaţiile de conflict, vom şti noi să-l ascultăm pe celălalt? Atâtea destrămări ar fi mai puţin dureroase. [11] Să încercăm să ne punem în locul celuilalt.

Vom şti noi să veghem la o împarţire mai echitabilă a bunurilor? Să îndrăznim să ne revizuim stilul nostru de viaţă în vederea unei mai mari simplităţi, o solidaritate cu cei nevoiaşi şi o atenţie crescută pentru Creaţie.

Vom fi noi mai apropiaţi de cei care sunt mai săraci decât noi? Fiind alături de ei, un schimb de viaţă se realizează: ei ne antrenează spre o generozitate care ne scoate din noi înşine. Mai mult, prin lipsa lor, ei ne ajută să acceptăm propria noastră vulnerabilitate. Printr-un astfel de angajament noi vom contribui la respectul demnităţii fiecărei fiinţe umane.

Vom merge până la iertare? Există vreun alt mijloc pentru a întrerupe lanţul care face să persiste umilinţele? [12] Nu este vorba de a uita un trecut dureros, nici să fim orbi în faţa situaţiilor actuale de nedreptate. Dar Evanghelia ne aminteşte să depăşim amintirea rănilor prin iertare şi chiar să mergem dincolo de aşteptarea unui gest de răspuns. Acolo găsim libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Da, noi vrem să luptăm cu o inima împăcată, să fim căutători pasionaţi de comuniune, capabili să împărţim prietenia noastră cu toţi.