Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
(Ioan 20, 24-29)
Când ne regăsim în fața unui text biblic, pentru a înțelege mai bine contextul, putem să începem prin a ne pune 3 întrebări: Când s-a petrecut relatarea? Unde s-a întâmplat scena descrisă? Cine este implicat în relatare?
Aici, ne regăsim într-o casă în care s-au adunat discipolii pentru a doua oară într-o perioadă de o săptămână. Cu o săptămână înainte, unul dintre ei a fost absent. Este vorba despre Toma, cel care va juca un rol important în acest pasaj evanghelic. El era absent atunci când Cel Înviat le-a apărut prietenilor săi, și, fiind absent, lui nu îi vine să creadă. El a rămas cu vestea teribilă a morții învățătorului său. El a fost absent atunci când ceilalți erau împreună în deznădejdea lor, iar astfel, subit, spune cu mare sinceritate, că nu va putea crede dacă nu îl va putea vedea pe Cel Înviat.
În evanghelia lui Ioan, Toma apare de 3 ori: prima dată atunci când Iisus se hotărăște se meargă în Betania, iar el are această remarcă puțin deplasată: “Să mergem și noi împreună cu el ca să murim împreună cu Învățătorul”. A doua oară, apare descris în timpul ultimei cine a lui Iisus împreună cu ucenicii, când îl intreabă pe Iisus: cum am putea să mergem cu tine daca nu știm unde mergi? Putem observa, deci, că Toma are tot timpul o latură înclinată spre pesimism. El nu este ceea ce numim un creștin spontan.
Toma, într-un fel, ne prezintă imaginea credinciosului cu care ne putem identifica atunci când întâmpinăm momente de îndoială, sau când, mai profund, credința nu merge de la sine. Uneori, în dificultăți, în fața încercărilor din viața noastră, ca și lui Toma, ne poate părea greu de crezut că Dumnezeu lucrează în mod activ în lumea noastră. Și poate că în aceste circumstanțe putem să ne sprijinim pe mărturia lui Toma care ajunge să creadă după ce a văzut, atunci cand noi înșine nu avem această bucurie, acest har, această stare de fericire deplină de a-L putea întâlni, de-a putea contempla fața lui Iisus Înviat. De fapt, este minunatul mesaj de speranță pe care ni-l transmite învierea; Desigur, înainte de toate, primul mesaj este acela că moartea n-a avut ultimul cuvânt, că Dumnezeu nu a acționat după greșeala noastră, că ne-a dăruit o nouă șansă după ce noi, ca familie umană, l-am condamnat pe Fiul Său la pedeapsa capitală.
Al doilea mesaj de încredere este, de asemenea, că Iisus cel Înviat, atunci când le apare fraților, surorilor, prietenilor și ucenicilor săi, nu evidențiază lipsurile, singurătatea în care a fost lăsat de toți. Da, există o foarte frumoasă speranță, aceea că putem să ne sprijinim pe această veste bună a învierii ca să vedem cum Hristos cel Înviat împarte pacea sa pe cale. Toma nu este exemplul cel mai elocvent de om credincios, dar el ne arată mai degrabă că această credință nu este o stare de a fi, ci de a deveni. Iar fraza lui Iisus care spune “Nu fi necredincios, ci credincios” ne invită să refectăm tocmai în direcția aceasta. Verbul folosit în versiunea din limba greacă originală este devino, altfel spus suntem cu toții invitati să facem pașii încrederii. Știm cu toții că în greacă, cuvântul credință poate fi tradus prin încredere sau alte cuvinte ca fidelitate, garanție, asigurare, deci credință și încredere sunt una și aceeași realitate. Astfel, această frază ne poate spune: oprește-te din a conține încrederea și începe să dăruiești încredere! De fapt, aceasta este ceea ce Hristos cel Înviat ne învită să trăim: o trecere de la îndoială la credință, de la neîncredere la încredere. Toma parcurge acest drum atunci când exclamă “Domnul meu și Dumnezeul meu”, această minunată mărturie de credință care iese tocmai din gura celui care era mai degrabă reținut de o doză de pesimism.
Ne dorim ca această dinamică a învierii să ne invite, să ne cheme să alegem viața, să alegem să mergem înspre ceilalți, să alegem să ne deschidem inima prezenței Celui Înviat în viața noastră, mai mult decât să ne lăsăm trași în jos, înspre lucrările morții, înspre sentimentul că viața nu are sens, sentiment pe care îl întâlnim destul de des, mai ales în această perioadă atât de grea.
De ce nu tăiem toți pomii în ianuarie, atunci când totul pare mort? Tocmai pentru că toți credem că, în curând va veni primăvara. La fel, suntem invitați prin această întâlnire a Celui Înviat cu Toma să punem în aplicare această invitație a lui Hristos: “Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” Avem această posibilitate în timp de izolare atât prin rugăciunea personală, prin gesturi de iubire frățească, prin simplele interacțiuni pe care le avem, cât și prin simplitatea unei discuții la telefon, a unei scrisori, a unui mesaj... mai ales daca acestea se îndreaptă spre persoanele care se simt singure în acest timp.
Facând acestea, proclamăm faptul că biserica este însăși comunitatea adunată de către Cel Înviat, afirmăm încrederea noastră că El trece prin ușile închise pentru a veni în întâmpinarea noastră, și, mai ales, faptul că Iisus vine să ne întâlnească așa cum suntem. Trăim așadar bucuria că nu suntem așteptați la intersecții de drumuri, întorcându-ne, sau doar după ce ne tot justificăm credința pentru a fi iubiți. Nu, dimpotrivă! Hristos merge alături de noi, vine în întâmpinarea noastră, se face cunoscut, iar noi, suntem chemați la rândul nostru să îl recunoaștem. Acest schimb de priviri, această conversație a inimii... acestea fac din noi oameni credincioși!
